Mesaj de o virulență rară a lui Dmitri Medvedev la adresa Europei: Este turbată de gelozie și furie. Nici nu e de mirare

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a transmis joi, după convorbirea Donald Trump – Vladimir Putin, un mesaj virulent și disprețuitor la adresa Europei, în care spune că e „slabă, urâtă și fără niciun folos”.
La o zi după ce a pus pe Telegram un mesaj în rusă în care califica drept „prostii” declarațiile lui Volodimir Zelenski privind schimbul de teritorii și la doar câteva ore după ce a postat pe rețeaua socială rusă Vkontakte o postare bilingvă cu referințe la Apocalipsă despre discuția Trump-Putin, Medvedev a scris și pe rețeaua X un mesaj doar în engleză.
Această postare de doar câteva rânduri este deosebit de batjocoritoare la adresa Europei, chiar și ținând cont de faptul că multe dintre mesajele transmise public de acest aliat al lui Putin la adresa țărilor „neprietene” sunt agresive și cu un limbaj „colorat”.
„Fata bătrână și frigidă Europa este turbată de gelozie și furie”, și-a început mesajul Dmitri Medvedev.
„Nu a fost avertizată despre discuția telefonică Putin – Trump sau consultată în privința conținutului sau declarațiilor ulterioare. Asta arată care este rolul ei real în lume și șansele ei să facă rost de un bărbat”, a continuat el pe același ton depreciativ.
„Nici nu e de mirare. Epoca Europei s-a terminat. E slabă, urâtă și fără niciun folos”, a mai scris el pe Twitter.