Mesaj de Paste catre politicienii din fruntea tarii

E clar că România e o ţară în care cei mai înalţi demnitari sunt fie mafioţi, fie bolnavi, fie posedaţi de diavol. Au ţinut să ne-o spună chiar ei, în public, în ultimele 24 de ore:

• Premierul României despre Preşedintele României: „Băsescu e un mafiot politic”.

• Preşedintele României despre premierul României: „Ponta are o problemă de nervi. A cedat nervos”.

• Liderul celui mai important partid de opoziţie despre premierul României: „Ponta şi-a pierdut controlul: de frică, de nervi, de supărare”.

• Liderul parlamentar al celui mai mare partid din România şi socrul premierului: „Traian Băsescu suferă de psihoză paranoidă, are nevoie de tratament psihiatric, aşa cum am mai spus şi în alte dăţi, exorcizarea fiind ultima soluţie”.

Dacă fie doar unul dintre aceste personaje spune adevărul, atunci e nasol. Dacă nu, atunci înseamnă că suntem conduşi de nişte bărbaţi-ţaţe.

Nu contestă nimeni dreptul politicienilor de a se contra dur, cu argumente, documente sau artificii retorice. Dar să ajungi să arunci un potop de invective de la tribuna celor mai importante instituţii ale statului român este o insultă groasă zvârlită drept în faţa noastră, a tuturor celor care plătim taxe în această ţară. În faţa noastră, a celor care le plătim lor salariile şi maşinile la scară.

Să nu-mi spuneţi că nu contează, că sunt doar vorbe. Cuvintele au avut întotdeauna putere. Ele pot impune acel stil senin, acea aşezare şi rigoare necesară oricărei construcţii. Nimeni nu poate gândi, nimeni nu poate trăi într-o piaţă în care precupeţele şi-au ridicat, urlând, fustele în cap. Dintr-un astfel de loc se fuge.

Cuvintele astfel folosite de aceşti oameni lasă urme în ziua fiecăruia dintre noi, în mintea şi în sufletul fiecăruia. Efectele lor sunt vizibile. Se văd atunci când auzim copii de zece ani înjurându-se pe stradă. Atunci când vedem mitocani chinuind bătrâne. Atunci când suntem ameninţaţi dacă nu ne urnim într-o fracţiune de secundă de la semafor. Atunci când primim dispreţ la Fisc, la spital sau în vreun magazin. Cuvintele acestea lasă urme.

Şi, cu toate acestea, aş îndemna la optimism. Dacă în astfel de condiţii România e încă o ţară cât de cât funcţională, încă membră UE şi NATO, înseamnă că avem norocul prostului. Şi ştiţi că norocul din specia asta e persistent.

Peste doar trei zile, fiecare dintre cele patru personaje de mai sus îşi vor face cruci mari în vreo biserică la slujba de Înviere. Vecina mea de la ţară, tanti Anica, avea o vorbă pentru astfel de cazuri: „Ptiu, piei drace!”