Sari direct la conținut

Mesajul Papei Leon, după carnagiul din Siria soldat cu 25 de morți. Vaticanul se teme de un nou exod al creștinilor din Orientul Mijlociu

HotNews.ro
Mesajul Papei Leon, după carnagiul din Siria soldat cu 25 de morți. Vaticanul se teme de un nou exod al creștinilor din Orientul Mijlociu
Atac sinucigaș într-o biserică din Damasc. Credit foto: Louai Beshara / AFP / Profimedia

Papa Leon al XIV-lea s-a declarat marți „profund întristat” de atentatul împotriva unei biserici ortodoxe din Damasc care s-a soldat cu 25 de morți și a reaprins îngrijorarea în rândul minorității creștine din Siria, transmite AFP, conform Agerpres.

Suveranul pontif „a fost profund întristat să afle despre pierderile de vieți omenești și distrugerile provocate de atacul asupra bisericii ortodoxe grecești Sfântul Ilie de la Damasc”, conform unei telegrame semnate de numărul 2 de la Vatican, cardinalul italian Pietro Parolin.

„El și-a exprimat solidaritatea sinceră cu toți cei afectați de această tragedie”, se mai arată în mesaj.

Atacul, petrecut duminică, 22 iunie, și soldat cu 25 de morți și peste 60 de răniți, a fost revendicat marți de o grupare extremistă sunită mai puțin cunoscută, Saraya Ansar al-Sunna, în timp ce autoritățile siriene l-au atribuit grupării jihadiste Statul Islamic.

Minoritatea creștină din Siria, care depășea 1 milion de persoane înaintea războiului, în 2011, a ajuns în prezent la mai puțin de 300.000 de oameni, conform experților, din cauza plecării în exil și a strămutărilor forțate.

Vaticanul a declarat că se teme de un nou exod al creștinilor din Orientul Mijlociu după acest atac.

Este primul atac de acest fel în capitala siriană de când forţele conduse de islamişti l-au răsturnat de la putere pe fostul preşedinte Bashar al-Assad, în decembrie anul trecut, securitatea fiind în continuare una dintre cele mai mari provocări pentru noile autorităţi.

INTERVIURILE HotNews.ro