Meta ridică restricțiile impuse lui Donald Trump pe conturile de Facebook și Instagram. „Poporul ar trebui să audă candidații la președinție de pe poziții egale”
Meta a anunţat vineri că elimină măsurile impuse conturilor de Facebook şi Instagram ale lui Donald Trump în ianuarie 2023, când gigantul de social media l-a lăsat pe fostul preşedinte american să se întoarcă după ce l-a interzis timp de doi ani pentru incitare la violenţă, relatează AFP.
Donald Trump, „în calitate de candidat al Partidului Republican, nu va mai fi supus sancţiunilor sporite de suspendare”, a transmis grupul californian într-o actualizare a postării de pe blog din 25 ianuarie 2023, transmite Agerpres.
Concret, miliardarul nu a fost restricţionat pe platforme, ci supus unor sancţiuni mai rapide şi mai semnificative (suspendare) în cazul unei noi încălcări a regulilor Meta. „Aceste sancţiuni au fost un răspuns la circumstanţe extreme şi extraordinare, şi nu a fost nevoie să fie puse în practică”, a subliniat compania.
Meta îşi justifică decizia prin „responsabilitatea sa de a permite exprimarea politică”: „Credem că poporul american ar trebui să îi poată auzi candidaţii la preşedinţie de pe baze egale”.
Grupul reaminteşte, de asemenea, că convenţiile partidelor pentru a-şi desemna oficial candidaţii vor avea loc în curând, în special convenţia republicană de săptămâna viitoare.
Relație tensionată între Trump și Zuckerberg
Donald Trump a fost exclus de pe Facebook pe 7 ianuarie 2021, când era încă la putere, pentru că şi-a încurajat susţinătorii în timpul atacului asupra Capitoliului din Washington cu o zi în urmă.
Pe lângă această intervenţie, fostul lider de la Casa Albe îşi promova de mai multe luni teoria despre „Marea Minciună” – acuzaţii nefondate conform cărora alegerile prezidenţiale din 2020 i-au fost „furate”, afirmaţii considerate pe scară largă a fi dezinformare şi o provocare la adresa procesului democratic.
Majoritatea reţelelor sociale principale, inclusiv Twitter şi YouTube, l-au interzis. În iunie 2021, Facebook a decis că interdicţia va dura doi ani şi că republicanul va putea reveni doar atunci când „riscurile pentru siguranţa publică” vor „dispărea”.
Odată foarte volubil pe Twitter (acum X), unde avea peste 85 de milioane de urmăritori, Donald Trump comunică acum mai întâi prin Truth Social. Dar propria platformă, lansată în 2022, nu a cucerit publicul larg.
Conturile sale de Facebook şi YouTube au devenit din nou active în martie 2023. Pe profilul său de Facebook, urmărit de 34 de milioane de utilizatori, există mesaje publicate iniţial pe Truth Social, invitaţii la mitinguri, video-uri ale campaniei sale şi meme-uri (imagini parodice), în special pentru a-l ataca pe rivalul său democrat, preşedintele Joe Biden.