MFP: Romania va primi urmatoarea transa de imprumut de la Comisia Europeana, de 1 miliard de euro, la inceputul lui martie
Ministerul Finantelor Publice anunta ca la reuniunea Consiliului ECOFIN de marti, 16 februarie, a fost aprobata Decizia revizuita privind acordarea imprumutului pentru Romania, prin care se stabileste acordarea urmatoarei transe de imprumut. Reamintim ca tot marti in cadrul ECOFIN a fost aprobata recomandarea de corectare a deficitului excesiv pentru Romania, prin care termenul limita a fost extins cu un an, pana in 2012.
Decizia confirma evaluarea Comisiei Europene de la la finalul misiunii comune cu Fondul Monetar International, la sfarsitul lunii ianuarie.
„Din punctul de vedere al Comisiei, principalul obiectiv al misiunii a fost evaluarea indeplinirii conditionalitatilor atasate programului de sprijin al balantei de plati convenit cu Uniunea Europeana in mai 2009, in particular pentru eliberarea transei a doua de 1 miliard de euro”, arata un comunicat al CE din 27 ianuarie.