Micul mucarer

Cateva mii de functionari romani si-au stricat putin in aceste zile vacantele, s-au intors ceva mai tristi de pe plaja auzind ca premierul le-a pus gand rau. Victor Ponta a anuntat ca vor pleca vreo 2800 de oameni din aparatul de stat, ca va fi o remaniere in esalonul doi si ca vom avea o noua lege de salarizare. Cine pleaca, cine ramane? Sa ne cautam de lucru sau mai bine o pila? Trecem de evaluare sau mai bine trecem discret pe la partid? Tocmai acum i-a apucat, cand ne relaxam in concediu? Sa pastram, mai bine, economiile pentru toamna?

Mai toti profesionistii din esaloanele inferioare se tem ca acesta este un bun prilej de a scapa de oamenii fostei guvernari uitati prin diferite ministere, pe diferite paliere, de a elimina tot ce nu lucreaza in acord cu asteptarile partidului, de a aduce cat mai multi grajdani si executanti docili.

Reformele in Romania inseamna concedieri, desigur, dar si clientela care asteapta la usa, inseamna desfiintari de posturi urmate instantaneu de infiintarea unor sinecuri noi, croite pentru fratii, copiii, nepotii, stranepotii, amantele baronilor din tara sau maharilor de la centru.

S-au inmultit rapoartele despre sacose plimbate prin ministerul de interne, oameni luati din strada si angajati in functii de conducere in politie sau administratie, sunt relatate cazuri de coruptiesi trafic de influenta incredibile, cu mita constand in whiskey, peste si vin pentru superiori, cu anchetatori sub acoperire batuti de cei anchetati etc. Aceste detalii indica extinderea fenonomenului coruptiei in politie si administratie ca un cancer.

Noua tentativa de a curata administratia poate avea la baza bune intentii, dar mai inseamna poate, ceva. Ceva neschimbat de vreo doua sute de ani, de pe vremurile fanariotilor.

“(…) Socotind ca plocoanele de pe urma inscaunarii domnilor Moldovei si Munteniei sunt prilejuri prea rare, desi domnitorii erau schimbati des sau erau mutati dintr-o provincie in alta, Poarta scornise innoirea in fiece an a firmanului de inscaunare. Datoria de a face aceasta innoire, care se numea micul mucarer (marele mucarer fiind “darul” facut la inceputul domniei), avea indoitul avantaj de a-i tine pe domnitori intr-o vesnica teama si de a aduce an de an visteriei sultanului, dupa cum spune Raicevich, vreo 700.000 de piastri – ceea ce, impreuna cu nenumaratele si inevitabilele peschesuri si bacsisuri, il costa pe domnitor mai mult decat de doua ori pe atata.(…) (pag 48)

(…) Asa cum domnitorul isi cumpara tronul platind bani grei, negotul cu dregatoriile este generalizat si el de la varful pana la baza piramidei administrative – si chiar, dupa cum vom vedea, si in ierarhia bisericeasca. Boierii isi cumpara dregatoria de la domnitor si, la randul lor, vand dregatoriile de slujbasi sau de prefecti (ispravnici). Dar, spre deosebire de Franta, de pilda, unde, sub vechiul regim, negotul cu dregatoriile dusese la mostenirea unora din ele – prin urmare la stabilitatea si independenta lor – negotul acesta, in vremea fanariotilor, la noi, dusese la instabilitatea la culmea – o adevarata instabilitate institutionala! Pentru a satisface un numar cat mai mare de cereri si a umple vistieria domnitorului, <> impune ca dregatorii, inaltii slujbasi, ispravnicii si administratorii sa nu stea in functie decat un an apoi asteapta sau mai curand pandesc un nou prilej. (…) ” (pag 66. Sursa: Intre Orient si Occident, Neagu Djuvara, Humanitas 2006)