Sari direct la conținut

Micul Putin

HotNews.ro
Cristian Pantazi, Foto: Hotnews
Cristian Pantazi, Foto: Hotnews

​Nasul sau politic a vrut sa-l transforme in Micul Titulescu. Zece ani mai tirziu si imbatat de putere, Victor Ponta s-a transformat intr-un Mic Putin. Declaratia de ieri, cind i-a calificat pe fostii conducatori ai ICR „fascisti„, e similara cu declaratiile presedintelui rus despre tinerii din Euromaidanul ucrainean. La Ponta nu e prima oara cind foloseste jigniri din arsenalul propagandei traditionale rusesti: l-a calificat drept nazist pe europarlamentarul Elmar Brok, a numit regimul Basescu unul fascist, a gasit si in presa „jurnalisti fascisto-comunistoizi”. Nu doar arsenalul propagandistic il apropie insa de Ponta de Putin, ci si faptele.

Gasirea similitudinilor intre cei doi lideri estici trebuie prefatata insa de un scurt remember al pasiunii lui Victor Ponta pentru regimurile si figurile indepartate de standardele democratice occidentale. In tineretea politica era fascinat de criminali notorii precum Che Guevara si Mao Zedong, si tot din tinerea sa politica dateaza celebrul interviu in care a spus ca „Nu am deloc sentimente de mare iubire fata de SUA. Prefer China”.

Si acum faptele care tradeaza indepartarea constanta a lui Victor Ponta de democratie si atasamentul fata de valori comune cu liderul Federatiei Ruse.

• S-a eschivat constant de la intilniri cu reprezentantii administratiei SUA intr-un moment de cumpana pentru regiune. In ianuarie a fugit pur si simplu in Italia pentru a nu discuta cu Victoria Nuland, iar in urma cu o saptamina a fost singurul lider de partid care a refuzat o intilnire cu Hoyt Yee. Mai mult, intr-un semn de sfidare, a trimis-o la intilnire in locul sau pe Corina Cretu, personaj cu background tulbure si fara nici o putere reala in partid

• A incercat pina in ultimul moment o intilnire la nivel inalt cu Vladimir Putin. Obsedat de imagine si de ideea restabilirii relatiilor – acum reci – cu Federatia Rusa, Ponta a presat constant in ultimii doi ani pentru aceasta intilnire. Nu i-a iesit in cele din urma, dar au ramas in urma concesiile la nivel de discurs public fata de actiunile Rusiei, concesii facute tocmai pentru a-si putea aranja vizita la Moscova

• A refuzat constant sa condamne clar si fara echivoc actiunile Rusiei in Ucraina. O lectura a transcripturilor numeroaselor interviuri (gov.ro) din ultima jumatate de an arata un permanent slalom al lui Victor Ponta printre cuvinte atunci cind este intrebat de Rusia si Putin. Reticenta fata de condamnarea clara a actiunilor Rusiei s-a vazut si in pozitia MAE, care a reactionat cu intirziere si fara dinti in fata anexarii Crimeei de catre Rusia. Practic, Ponta nu a reusit, in jumatate de an de cind Rusia a rupt bucati din Ucraina, sa aiba o pozitie ferma fata de abuzurile liderului de la Kremlin. Este antologic raspunsul sau la intrebarea unui ziarist de la Antena 3 despre Putin: „Este simbolul unor nostalgii de mare putere a Rusiei”. Atit a putut premierul Romaniei sa spuna despre cel mai detestat om al momentului in toata lumea civilizata.

• Ponta a militat permanent in toti anii de cind este lider al PSD pentru incalzirea relatiilor cu Rusia si China. La pachet cu tentativa de lovitura de stat din vara lui 2012 si cu martea neagra din 2013, acest comportament ii face pe partenerii Romaniei sa chestioneze atasamentul lui Ponta si al guvernului Romaniei fata de aliantele si parteneriatele traditionale. Mai mult, posibila cistigare a alegerilor prezidentiale de catre Ponta, ceea ce ar insemna conducere PSD pe toate palierele (presedintie, guvern, parlament) e vazuta drept „vulnerabilitate majora” in cancelariile partenerilor

• A riscat enorm sa se umple de ridicol acceptind vizita la Soci. Si i-a iesit

• Ponta continua asaltul asupra institutiilor-cheie din orice domeniu, amintind de comportamentul partidului-stat – exact ceea ce face si Putin de la inceputul celui de-al treilea sau mandat. Ponta si nu pierde nici o ocazie pentru a-si instala oamenii la sefia ICR, Academia Romana, Consiliul de acreditare a diplomelor universitare, Liga de Fotbal. Sa nu mai vorbim de TVR, Radio Romania, companii de stat.

• Fascinatia lui pentru armata si uniformele militare. A aparut public in uniforme paramilitare, a zburat cu F16 si nu a ezitat sa apara in fata camerelor cu steagul Marelui Stat Major in spate

• Apelul la nationalism in momente critice pentru popularitatea sa. La fel ca si Putin, care a inventat pericolul Occidentului pentru a-si atrage publicul, si Ponta a transmis mesajul ca PSD si el insusi trimit la Bruxelles oameni care sa apere Romania. Ridicolul situatiei e absolut: de cine anume trebuie aparata Romania in inima Europei?

• Ponta cultiva acelasi model ca si Putin si in privinta media. Stie ca nu poate supravietui intr-o tara cu un peisaj media curat, care ar arata imediat ca imparatul e gol. Depinde deci de oligarhi care ii ascund goliciunea si prezinta publicului o imagine complet falsa, distorsionata. Nu degeaba Ponta e intr-o continua rafuiala cu ziaristii independenti, fie ei romani sau straini

Calificindu-i fascisti pe oameni ca Patapievici sau Mihaies, Ponta nu a facut decit sa fie congruent cu sine insusi. Si-a consolidat reputatia de om politic care si-a cladit pozitia prin minciuna, impostura si apel la instinctele gregare ale publicului. Ii va fi greu, daca nu imposibil, sa-si recalibreze imaginea in relatia cu partenerii externi, dar si cu acea parte a publicului intern care refuza astfel de modele. Poate ca de aceea are nevoie de consiliere din partea unor strategi de top ca Peter Mandelson.

PS: Excelenta observatia lui Dan Alexe: Numai in Romania se poate intimpla ca seful unui guvern in care exista un negationist (Dan Sova) sa arunce cu acuzatii de fascism si nazism in adversarii sai politici

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro