Sari direct la conținut

Mihai Șora: Dacă nu ne adunăm cât mai repede, vom deveni în curând provincie rusească. O dictatură nu apare ca o zână îmbujorată, bătând diafan în geam – toc-toc

HotNews.ro
Mihai Șora: Dacă nu ne adunăm cât mai repede, vom deveni în curând provincie rusească. O dictatură nu apare ca o zână îmbujorată, bătând diafan în geam – toc-toc

Filosoful Mihai Șora îndeamnă din nou la proteste, care „niciodată nu au fost mai necesare”, spunând că nici disperarea, nici lehamitea și nici sila nu sunt constructive. El avertizează că „o dictatură nu apare ca o zână îmbujorată, bătând diafan în geam – toc-toc”, iar „dacă nu ne adunăm cât mai repede vom deveni în curând provincie rusească”.

Mihai Șora face un nou apel pentru ieșirea la proteste și spune că nu se poate clădi ceva solid și viabil cu greață, din repulsie pentru cei aflați la putere.

El avertizează că „o dictatură nu apare ca o zână îmbujorată, bătând diafan în geam – toc-toc”, iar „dacă nu ne adunăm, OM CU OM, cât mai repede, vom deveni în curând provincie rusească”.

„Și nu, nu va fi ca în 1948, când aveam cizma bolșevică pe grumaz, când nu știam unii de alții, când nu exista nicio sursă credibilă de informare, nici precedent în istorie. Va fi mult mai rapid și mult mai pervers. Nu veți auzi vorbindu-se rusește pe străzi și în toate instituțiile, ci tot româna aceea stricată, precară și agramată a românilor noștri get-beget, cățărați la conducerea țării. Nu veți vedea cozorocul Armatei Roșii, ci bastoanele Jandarmeriei române. Avem – față de anii ’50 – acest avantaj tehnologic: putem comunica liber. Ne putem încă citi, auzi, organiza: OM CU OM”, afirmă Mihai Șora.

El mai spune că „șansa aceasta nu trebuie irosită vărsându-ne năduful ori lamentându-ne pe Facebook, ci adunându-ne: OM CU OM și făcând-o în chip inteligent și eficient”.

„Nu vă amăgiți cu iluzia că nu vor putea frauda alegerile! Că veți sta cu ochii în patru, atenți la mișcările lor. Dacă sunt capabili să-și facă un Parchet pentru a controla magistrații, înseamnă că pot – în realitate – face orice. Nu vă amăgiți cu iluzia că – dând bir cu fugiții, plecând pe alte meleaguri, într-o altă țară – veți trăi liniștiți și senini: spectacolul țării voastre muribunde vă va urmări pretutindeni. Niciodată protestele noastre nu au fost mai necesare”, mai avertizează Șora, adăugând că el va continua să protesteze în Piața Victoriei.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat marți că Guvernul a adoptat două ordonanțe de urgență – una dintre ele vizează desemnarea candidaților României pentru funcția de procuror european, iar cea de a doua modifică toate cele trei legi ale justiției, modificate deja anul trecut de către PSD-ALDE, precum și unele regulamente pentru admiterea la Institutul Național al Magistraturii (INM). Una dintre cele mai importante modificări este că la funcțiile de conducere din parchete, începând cu funcția de procuror general, pot candida și judecători care au fost procurori, iar avizul nu va mai fi dat de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cum se întâmplă acum, ci de către plenul CSM.

CITEȘTE ȘI: Protest anunțat pentru duminică în Piața Victoriei din Capitală, după Ordonanța privind justiția: „Abrogați și apoi plecați”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro