Ministerul Educatiei anunta burse pentru studentii romani in universitati din Norvegia, Islanda si Liechtenstein
Aproximativ 300 de studenti romani vor beneficia de burse de studii in universitatile din Norvegia, Islanda sau Liechtenstein, prin intermediul programului „Burse si cooperare interinstitutionala in domeniul invatamantului superior”, a anuntat Ministerul Educatiei, potrivit Agerpres. Programul a fost lansat miercuri, 25 septembrie, si este in valoare de 4,4 milioane de euro. Ministrul Remus Pricopie a declarat ca spera ca si tot mai multi studenti si profesori din alte tari sa vina sa studieze in sistemul de invatamant romanesc.
Programul „Burse si cooperare interinstitutionala in domeniul invatamantului superior” are ca obiectiv sprijinirea studentilor din orice ciclu de studiu si a personalului din universitatile romanesti pentru a realiza mobilitati transnationale in Norvegia, Liechtenstein si Islanda, informeaza Ministerul Educatiei Nationale intr-un comunicat remis HotNews.ro. Programul este coordonat de ministrul delegat pentru Invatamant Superior, Cercetare Stiintifica si Dezvoltare Tehnologica, Mihnea Costoiu.
Ministerul precizeaza ca vor fi finantate si mobilitatile in Romania ale studentilor si ale personalului din institutiile de invatamant superior din cele trei tari, dar si proiecte de cooperare intre universitatile din Romania si statele donatoare, in vederea intaririi relatiilor de cooperare academica dintre tari.
Principalii beneficiari institutionali ai vizitelor pregatitoare, proiectelor de mobilitate pentru studenti si personal din universitati, respectiv proiectelor de cooperare interinstitutionala sunt universitatile din Romania care dispun de o Carta Erasmus, aprobata de Comisia Europeana, avand ca parteneri institutii similare sau organizatii de stagiu din statele donatoare. In proiectele de cooperare interinstitutionala se mai pot asocia ca parteneri universitati, institute de cercetare, companii si ONG-uri, atat din statele membre, cat si din celelalte tari beneficiare ale Mecanismului SEE.
Programul de „Burse si cooperare interinstitutionala in domeniul invatamantului superior” se afla la a doua runda de implementare in Romania. Prima runda s-a derulat pe parcursul anului universitar 2009-2010 si in primul semestru al anului academic 2010-2011, cu o valoare totala de 1.100.000 Euro. Pentru aceasta a doua runda a programului au fost alocati 4.444.444 Euro, din care 4.000.000 Euro provin din partea tarilor donatoare (Norvegia, Islanda, Liechtenstein), restul fiind cofinantare din partea statului roman.
Programul este parte integranta a Mecanismului Financiar al Spatiului Economic European 2009 – 2014 (SEE), program pentru care Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale (ANPCDEFP) este desemnata Operator de program. Informatii suplimentare gasiti pe www.see-burse.ro si pe www.eeagrants.org.
Remus Pricopie: Internationalizarea invatamantului superior romanesc este o prioritate a Ministerului Educatiei Nationale
Remus Pricopie, ministrul Educatiei Nationale, a declarat ca una dintre prioritatile ministerului o reprezinta cresterea, graduala, a dimensiunii internationale a invatamantului superior. Ministrul a precizat ca internationalizarea este, invariabil, unul dintre criteriile de clasificare a universitatilor, conform topurilor internationale.
Pricopie si-a exprimat speranta ca din ce in ce mai multi studenti si cadre didactice din alte tari vor opta sa studieze in sistemul de invatamant romanesc, aratand ca, in acest moment, sunt mult mai multi studenti si profesori romani care aplica pentru programele de studii in afara tarii, se arata in comunicatul remis HotNews.ro.
Potrivit ministrului Educatiei, in Romania exista specializari cu recunoastere internationala care atrag studenti straini, precum programele de medicina, invatamantul agricol, programele de studii de la Universitatea Maritima din Constanta sau specializarile de la Universitatea din Ploiesti, pentru domeniul Petrol si Gaze.