Ministerul Educației, după ce premierul Dăncilă a spus că bugetarii vor lua banii săptămâna aceasta: Salariile vor fi plătite vineri, 13 aprilie
Pentru Ministerul Educației Naționale, la fel ca pentru toate unitățile aflate în subordine/coordonare, finanțate de la bugetul de stat, prin bugetul MEN, data de primire a salariilor este 14 din luna curentă, pentru munca prestată în luna anterioară, însă având în vedere că data de 14 aprilie este anul acesta într-o zi de sâmbătă, salariile vor fi plătite vineri, 13 aprilie, arată un comunicat al instituției.
”Data de 14 nu este aleasă întâmplător ca zi de salariu, ci pentru că sistemul are nevoie de timpul fizic cuprins între zilele de 1 – 14 ale lunii pentru a pregăti documentele primare și cele de plată. Volumul mare de muncă este dat de dimensiunea sistemului, numărul mare de unități de învățământ și de salariați. Luna aprilie este cu atât mai importantă, cu cât salariații din învățământ beneficiază de o majorare salarială aplicată de la 1 martie 2018. Întocmirea documentelor contabile nu poate începe mai devreme de închiderea ultimei zile lucrătoare din luna pentru care se realizează plata.”, subliniază MEN.
Comunicatul MEN vine după ce Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a cerut Guvernului să rezolve problema plăţii salariilor pentru angajaţii din sistemul de educaţie, iar Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ a cerut Executivului să anunțe clar care sunt categoriile de bugetari care vor primi salariile înainte de Sărbătorile Pascale, pentru că angajații din învățământ nu vor beneficia de această facilitate.
Asta după ce premierul Viorica Dăncilă a anunţat, marţi, că salariile bugetarilor vor fi virate săptămâna aceasta, dar pensiile nu, deoarece va fi o perioadă foarte mare până când se va încasa următoarea pensie.
Citește și: