Ministerul Educatiei: Reinscrierile copiilor la gradinite incep pe 8 mai, iar inscrierile pe 22 mai
Ministerul Educatiei Nationale a solicitat inspectoratelor scolare judetene si Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti sa asigure toate masurile necesare derularii in conditii optime a inscrierii in gradinita. Astfel, in vederea cuprinderii in invatamantul prescolar a copiilor cu varste intre 3 si 6 ani, reinscrierea copiilor care frecventeaza gradinita in acest an scolar si doresc sa o frecventeze si in anul scolar 2017-2018 incepe in data de 8 mai, iar inscrierea copiilor nou-veniti va incepe din 22 mai, arata un comunicat al Ministerului Educatiei.
Potrivit documentului, ocuparea locurilor libere, dupa finalizarea procesului de reinscriere, se va face, de regula, in ordinea descrescatoare a grupelor de varsta, respectiv: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) si grupa mica (copii de 3 ani). In baza HG nr. 1252/2012 si in limita locurilor disponibile, pot fi inscrisi in grupa mica si copii cu varsta cuprinsa intre 2 si 3 ani.
In situatia in care, intr-o unitate de invatamant, numarul cererilor de inscriere este mai mare decat numarul locurilor libere, repartizarea copiilor se va face in ordinea descrescatoare a numarului de crieterii generale de departajare cumulate de catre fiecare copil.
Pentru asigurarea transparentei procesului de reinscriere/inscriere, conducerile unitatilor de invatamant prescolar vor afisa, la vedere, pentru toti cei interesati, urmatoarele informatii:
– capacitatea institutiei (numar de copii pentru care a fost proiectata);
– numarul de locuri aprobat prin planul de scolarizare pentru anul scolar 2017-2018 (pe grupe de varsta: mica, mijlocie, mare);
– criteriile generale si criteriile specifice pentru inscrierea copiilor;
– numarul de copii reinscrisi/inscrisi zilnic (in perioada stabilita) din totalul disponibil.
Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare unitate de invatamant prescolar, aprobate de Consiliul de administratie al acesteia si avizate de consilierul juridic al Inspectoratului Scolar Judetean/al municipiului Bucuresti pana la data de 19 mai) nu pot fi discriminatorii si nu pot include liste de preinscrieri.
De asemenea, criteriile specifice de departajere vor fi aplicate doar dupa epuizarea criteriilor generale.
Intervalele orare aferente reinscrierilor si inscrierilor vor fi stabilite de conducerea unitatii de invatamant si vor fi afisate, la loc vizibil, in fiecare gradinita, pentru informarea parintilor si a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (daca exista), si eventual pe site-urile inspectoratelor scolare.
Unitatile de invatamant prescolar au obligatia afisarii la loc vizibil a informatiilor privind statutul acestora: autorizata sa functioneze provizoriu sau acreditata de Agentia pentru Asigurarea Calitatii in Invatamantul Preuniversitar (ARACIP).