Ministerul Educației: Vom avea noi modele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat VIDEO
Elevii de clasa a VIII-a și cei de clasa a XII-a vor avea la dispoziție noi modele de subiecte pe care să le lucreze cât stau acasă, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie, în cadrul unui interviu pentru Hotnews.ro. Variantele de subiecte sunt elaborate de Centrul Național de Examinare și Evaluare și vor fi puse pe site-ul Ministerului Educației și trimise către toate școlile.
”Ministerul Educației, prin Centrul Național de Examinare și Evaluare pregătește deja un set de variante de lucru pentru elevi tocmai pentru a se pregăti în această perioadă cât stau acasă, și le vom pune pe site-ul ministerului și le vom solicita inspectoratelor școlare să le ofere școlilor din fiecare județ pentru că este important ca în această perioadă elevii de clasa a VIII-a și clasa a XII-a să se pregătească pentru examenele naționale, să nu oprească pregătirea. De aceea, am solicitatat Centrului Național de Evaluare și Examinare să elaboreze variante pe care să le punem la dispoziția elevilor”, a spus Monica Anisie, ministrul Educației.
- Interviul integral cu Monica Anisie, ministrul Educației, poate fi următor în video-ul de mai jos: