Ministra Mediului, despre reluarea apei în localitățile afectate din Prahova și Dâmbovița: „Luni poate începe distribuția, dar treptat. DSP are ultimul cuvânt”
Livrarea apei în localitățile din Prahova și Dâmbovița ar putea începe luni, 8 decembrie, însă distribuția nu va fi simultană, iar Direcția de Sănătate Publică (DSP) va stabili când apa poate fi declarată potabilă, a explicat ministra Mediului, Diana Buzoianu, joi seară, la Digi24.
„Eu sunt foarte prudentă în a spune că vor primi toate localitățile. Începând de luni, toate autoritățile dau asigurări, luni va putea să înceapă să curgă apa care este tratată. Dar, atenție, ea va ajunge treptat în toate localitățile. Nu trebuie să uităm și etapa verificării tuturor condițiilor pentru potabilitate, DSP va avea ultimul cuvânt. El va trebui să stabilească foarte clar care sunt criteriile optime”, a spus Diana Buzoianu.
„Toate informațiile pe care le primesc oficia sunt că ne încadrăm în acest calendar. Nimeni de la nivel național n-are cum să meargă să zică în numele lor dacă au fost parcurse etapele. Oamenii aceștia au o responsabilitate”, a continuat ministra Mediului.
Apa menajeră nu poate fi livrată mai devreme fără aviz: „Nu pot să zic eu”
Referindu-se la posibilitatea de a furniza măcar apă menajeră înainte ca apa să devină potabilă, ministra de resort a precizat că decizia aparține exclusiv DSP.
„Răspunsul: DSP. Ei sunt experții, ei vor spune. Eu nu pot să zic dacă pot da drumul mai devreme sa nu apei menajere”, a spus ministra Mediului.
„Nu îmi dau seama dacă a fost intenție sau neglijență”
Întrebată dacă autoritățile locale au ascuns riscurile, în condițiile în care dăduseră asigurări că nu există probleme, Buzoianu a spus că nu poate exclude neglijența.
„Toate informațiile pe care le-am primit spuneau foarte clar că nu există acest risc. Nu știu dacă au făcut-o din rea intenție. Nu îmi dau seama dacă că a fost cu intenție sau cu atât de multă neglijență. Există documente care spun că exista o posibilitate să crească nivelul turbității apei”, a explicat Diana Buzoianu.
Peste 100.000 de oameni, fără apă de aproape o săptămână
Peste 100.000 de oameni din Prahova şi Dâmboviţa nu primesc de vineri apă în sistem centralizat, după ce apa din barajul Paltinu a crescut cu aproximativ 12 metri, iar aceasta încă nu poate fi tratată corespunzător pentru a deveni potabilă.
Este vorba despre localităţile Câmpina, Breaza, Băicoi, Adunaţi, Poiana Câmpina, Şotrile, Băneşti, Brebu, Telega, Vărbilău, Aluniş şi parţial comuna Floreşti din judeţul Prahova, precum și de localitatea Moreni din Dâmbovița.
Oamenii primesc apă potabilă și menajeră de la cisternele aduse de pompieri și autorități, iar duminică a fost luată decizia ca aceștia să primească 200.000 de litri de apă din rezerva statului.
