Sari direct la conținut

Ministrul bulgar al turismului: Plajele vor fi pregătite pentru 1 iunie

HotNews.ro
plaja Krapets, Bulgaria, Foto: Ioana Epure
plaja Krapets, Bulgaria, Foto: Ioana Epure

“Lucrăm la diferite scenarii, vrem să începem sezonul la data de 1 iunie, sper să putem întâmpina și străini”, a declarat, pentru postul de televiziune bTv, ministrul bulgar al turismului, Nikolina Anghelkova. Ea a precizat că “plajele vor fi pregătite la data de 1 iunie, pentru că așa prevede contractul și legea. Sper să putem începe încă de la această dată”, potrivit Sega, citată de Rador.

“Spunem în permanență că bulgarii sunt pe primul loc privind măsurile pe care le-am luat pentru a avea cel puțin un sezon turistic estival întârziat. Bulgarii au fost întotdeauna piața numărul 1, cea pe care ne bazăm în ceea ce privește turismul. Am oferit posibilitatea ca cei care închiriază și concesionarii să își exprime pozițiile. Am primit sprijin din partea tuturor primarilor localităților de pe litoralul nostru, suntem împreună în această situație grea. Aceasta este o măsură temporară grea, dar cred că va fi funcțională”, a declarat ministrul Anghelkova.

Ea a adăugat că “prețurile pentru umbrele sau șezlonguri pe plajă vor fi simbolice”. Am propus Consiliului de Miniștri ca în cazul în care vor fi reduse taxele de concesiune, să fie reduse proporțional și prețurile facilităților de pe plajă, a adăugat Anghelkova. “Mulțumesc miniștrilor Krasimir Karakachanov și Valeri Simeonov pentru sprijinul acordat”, a adăugat ea.

“Cu toții suntem într-o situație grea, nimeni nu așteaptă profit. Vrem să păstrăm locurile de muncă”, a mai declarat ministrul bulgar al turismului. Vom impune și restricții, dacă nu vor fi respectate măsurile sanitare și de igienă, precum și cele de distanțare. Capacitatea poate fi redusă cu 30% până la 50% în localuri, la fel și pe plajă, din cauza creșterii distanței. O umbrelă cu două șezlonguri are în prezent 16 metri pătrați, noi am cerut să fie de 20 de metri pătrați, ceea ce, după cum vedeți, mărește cu mult distanța. Vom face o listă a plajelor și condițiilor, pentru a putea ști toți cei ce doresc să viziteze un anumit loc care sunt condițiile. (SEGA)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro