Ministrul chinez al apărării este anchetat într-un dosar de corupție
Ministrul chinez al apărării, Dong Jun, este investigat ca parte a unei ample anchete anticorupție care a ajuns la vârful Armatei Populare de Eliberare, a relatat miercuri Financial Times, citat de Reuters.
Dong este al treilea ministru al apărării sau fost ministru al apărării chinez consecutiv care este investigat pentru presupuse fapte de corupție, a relatat FT, citând actuali și foști oficiali americani.
Predecesorul său, Li Shangfu, a fost demis după șapte luni în funcție.
Fost comandant în cadrul Marinei, Dong a fost numit ministru al apărării în decembrie 2023, după înlăturarea bruscă a predecesorului său, Li Shangfu.
Li a fost exclus ulterior din Partidul Comunist Chinez, fiind „suspectat de corupţie” şi acuzat că „a primit sume uriaşe de bani”, potrivit televiziunii de stat, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Predecesorul acestuia, Wei Fenghe, suspectat de corupţie, a fost şi el înlăturat din partid.
De la venirea la putere cu peste zece ani în urmă, Xi Jinping conduce o vastă campanie de combatere a corupţiei în rândul funcţionarilor publici, care s-a extins şi la armată. Detractorii săi cred că îi serveşte la eliminarea rivalilor săi pe plan politic.
Reuters precizează că a solicitat Ministerului Chinez de Externe să comenteze informația.