Sari direct la conținut

Ministrul de Interne anunță deschiderea a cinci noi puncte de trecere a frontierei cu Ungaria, începând de miercuri

HotNews.ro
Aglomeratie mare la Vama Nadlac, Foto: Captura YouTube
Aglomeratie mare la Vama Nadlac, Foto: Captura YouTube

​Ministrul de Interne, Marcel Vela, afirmă că, de miercuri, vor fi deschise alte cinci puncte de trecere a frontierei cu Ungaria. Este vorba de Cenad, Turnu, Salonta, Valea lui Mihai și Urziceni.

În ultimele zile, punctele de frontieră cu Ungaria au fost extrem de aglomerate, timpul de așteptare la Nădlac fiind de aproape patru ore.

„De mâine (miercuri – n.r.), în urma discuțiilor de azi (marți – n.r.), Poliția de Frontieră din Ungaria și din România vor stabili următoarele lucruri: tranzitul de autoturisme să se facă pe mai multe intrări, pentru că acum se fac doar pe Nădlac, Nădlac 2 și la intervenția noastră și înțelegerea dânșilor (…) și pe încă trei puncte. După discuția de astăzi avem posibilitatea să deschidem pe încă cinci puncte. Acum se intră pe Nădlac 1, Nădlac 2, pe Vărșand, pe Borș și Petea. De mâine, dacă ne înțelegem și sper să ne înțelegem în urma discuțiilor de astăzi, se va putea intra pe Cenad, pe Turnu, pe Salonta, pe Valea lui Mihai și pe Urziceni. În acest mod, evident că fluxul de mașini chiar dacă vine pe fluxul din Ungaria într-un mod organizat, pe interval de timp, în acest sens se poate bifurca pe 10 direcții, ceea ce este foarte bine, că scade presiunea pe Nădlac 1 și Nădlac 2”, a spus Vela, citat de Mediafax.

Practic, vor exista 10 puncte de frontieră deschise, iar cetățenii care vin în România vor fi informați în timp real despre timpul de așteptare în fiecare punct de frontieră, prin alte mijloace decât cele disponibile pe site-ul Poliției de Frontieră.

„O a doua inițiativă pe care să o avem este de a informa în timp util pe toți cei care vor să tranziteze Ungaria spre România despre timpii de așteptare (…), inclusiv prin Ambasadă și prin toate mijloacele de informare. Să le aducem la cunoștință celor care vin spre România despre timpii pe care îi pot avea la intrarea în țară pe unul sau pe altul din cele 10 puncte de trecere a frontierei”, a mai spus ministurl de Interne.

O altă soluție pentru a fi evitată aglomerația ar fi încurajarea folosirii autocarelor, în care ar putea intra mai multe persoane decât în mașinile mici.

„Ieri (luni – n.r.) s-a decis că este posibil și transportul de persoane în zona internațională. Coroborat cu faptul că pe analizele noastre dacă se deschide acest transport de persoane scade presiunea cu autoturismele, partea maghiară este deschisă la dialog, (…) să stabilim un culoar doar pentru microbuze și autocare. Acest traseu să fie deschis, spre deosebire de cel pentru autoturisme 24 din 24 de ore. Un autocar ar cuprinde ca volum de pasageri cel puțin 10 autoturisme. Presiunea care vine pe punctul de trecere a frontierei va fi foarte redus și vom încuraja acest transport cu autocare sau microbuze care va fi organziat indiferent de oră”, a mai declarat Marcel Vela.

Șefii Poliției de Frontieră din România și Poliției de frontieră din Ungaria se vor întâlni miercuri pentru a stabili regulile noi pentru intrarea în țară.

Ministrul de Interne Marcel Vela s-a aflat în vizită în Vama Nădlac, după aglomerația din ultimele zile, însă, la ora vizitei, vămile erau goale.

Întrebat de jurnaliști dacă este adevărat că românii erau opriți în Ungaria, pentru a i se da ministrului informația că situația este sub control, Marcel Vela a catalogat această informație drept „fake news”, afirmând că Poliția de Frontieră Română nu are posibilitatea de a impune ceva Poliției de Frontieră din Ungaria. În plus, a spus Vela, Ungaria are orar stabilit în care permite tranzitarea frontierei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro