Ministrul Educaţiei despre examenele de admitere organizate de licee: Încercăm să potrivim mai bine elevul cu profilul pe care şi-l alege, pentru că vedem multe răzgândiri
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a explicat motivele care au stat la baza menţinerii deciziei de a permite colegiilor naţionale cu adresabilitate ridicată să organizeze propriile concursuri de admitere în clasa a noua, scrie News.ro. „Ceea ce încercăm noi să facem cu această admitere la liceu este să potrivim mai bine elevul cu profilul pe care şi-l alege, pentru că vedem multe răzgândiri”, a arătat ministrul, subliniind că pragul de locuri la liceu scoase la concurs a scăzut faţă de propunerea iniţială.
Întrebată, în cadrul unui interviu acordat TVR Info, de ce prevederea care stabileşte posibilitatea organizării de examene de către colegiile naţionale a rămas în proiectul Legii învăţământului preuniversitar, deşi aceasta a fost intens contestată, Ligia Deca a explicat: „Motivaţia introducerii probei de admitere la liceu vine din observaţiile noastre din ultimul deceniu care spun aşa: o dată – focusul pentru pregătire, în general, în gimnaziu se axează pe materiile de examen şi (…) copiii tindeau să nu mai ia în calcul alte obiecte. A existat acea luare în considerare a mediilor din gimnaziu care a fost eliminată din admiterea la liceu tocmai pentru că notele variau foarte tare”.
„Ceea ce încercăm noi să facem cu această admitere la liceu este să potrivim mai bine elevul cu profilul pe care şi-l alege, pentru că vedem multe răzgândiri, transferuri pentru că nu li se potriveşte profilul la care au fost repartizaţi prin repartizarea aceea computerizată. În plus, odată ce un copil doreşte să meargă, spre exemplu, pe ştiinţele naturii, el trebuie să fie pregătit să gestioneze acele 10-12 ore de matematică şi ştiinţe pe care le are pe săptămână şi să ştie că potenţialul lui este pe acea direcţie. De aceea am introdus ideea. La început se axa pe un procent mai mare – 90% din locuri acolo unde a existat competiţie în trecut şi dacă liceul doreşte să organizeze examen de admitere. Am luat în considerare ceea ce am primit ca feedback de la elevi, de la studenţi şi am coborât acest procent tocmai pentru a da o şansă celor care nu au o zi bună şi la concursul de admitere în liceu nu iau o notă bună, care la Evaluarea Naţională au o notă onorabilă şi pot să opteze pentru acelaşi profil pentru acea diferenţă de 40%”, a detaliat Deca.
Ministrul a subliniat că acest examen va fi organizat, cel mai devreme, în anul 2027, pentru elevii care intră în clasa a cincea după adoptarea noii Legi a Educaţiei.