Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 22% la facturile de electricitate. Ce se întâmplă cu prețul gazelor
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a declarat, într-un interviu acordat Digi24 difuzat sâmbătă, că estimează o creștere a facturilor la energie electrică, în perioada următoare, cu valori cuprinse între 10% şi 22%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut În ceea ce privește gazele naturale, ministrul de resort spune că prețurile pentru consumatorii casnici nu ar trebui să fie mai mari decât cele de anul trecut.
„Pe partea de energie electrică, există, în momentul de faţă, o creştere a preţurilor care este vizibilă pe site-ul ANRE-ului, adică, acolo unde se pun ofertele. Ofertele care sunt făcute de diverşi furnizori se plasează pe această platformă, a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, iar, în momentul de faţă, aceste oferte sunt mai mari, ceea ce înseamnă că, probabil, multe contracte individual încheiate între furnizori şi consumatori au aceste oferte pe care le vedem noi, ele devin şi preţuri în contract. Şi ca atare, da, discutăm de o creştere a preţurilor la energie electrică pentru consumatorii casnici”, a spus ministrul Energiei la emisiunea „În fața ta”.
Concret, în baza tarifelor publicate pe portalul ANRE, ministrului indică majorări ale facturilor cuprinse între 10% și 22%, în funcție de furnizor și de contractul fiecărui consumator.
„Nu toată lumea are același preț, nu toată lumea a avut același preț, ținând seama de contractul și furnizorul pe care l-a avut, dar undeva între 10 și 22% așa arată în momentul de față evoluțiile pe site-ul ANRE. Din păcate, piața este coordonată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei. Ei dețin toate aceste elemente și noi putem să facem referiri doar la datele care există public în momentul de față”, a explicat Dumitru Chisăliță.
Prețul gazelor naturale pentru consumatorii non-casnici crește semnificativ
Ministrul Energiei spune că, în condiţiile menţinerii plafonării preţului la gazele naturale, facturile consumatorilor casnici pentru această utilitate ar trebui să fie la nivelul anului trecut.
„Dacă vorbim din perspectiva consumatorului casnic, adică ceea ce suntem fiecare dintre noi, trebuie să spunem că pentru gaze naturale, în momentul de faţă, avem o legislaţie care stabileşte ca până în 31 martie 2027, există un preţ administrativ care, la gazul natural produs în România, este vândut către companiile furnizoare. Asta înseamnă că preţul final ar trebui să fie similar cu ce am avut şi anul trecut. Adică, în mod normal, facturile n-ar trebui să fie mai mari, ţinând seama că preţul administrativ este mai mic decât preţul plafonal care aveam anul trecut”, explică Dumitru Chisăliţă.
„În ceea ce privește consumatorii de gaze naturale non-casnici, aici există o creștere semnificativă a prețului la gaze naturale și, ca atare, pentru cei care nu au încheiat contracte – în general, contractele sunt valabile un an de zile pe un preț care, la un moment dat s-a stabilit la momentul încheierii contractului – aici ar putea să existe creșteri de preț. Mai mult, sunt anumite contracte care sunt legate de prețul zilei următoare, care, în funcție de evoluția zilnică, afectează prețul care există neapărat în contract, iar prețul a crescut mult în ultima vreme. Prețul pentru ziua următoare cel puțin s-a dublat față de perioada similară a anului trecut. În același timp, asta nu înseamnă că se transmite tot acest preț în prețul final, dar probabil că discutăm de mai mult decât 20%, cât vorbeam la un moment dat”, a explicat Dumitru Chisăliță.