Ministrul Muncii, despre pensiile magistraților: „Pentru ceea ce este în plată acum există o singură soluție, impozitarea progresivă a veniturilor” / Cea mai mare pensie din sector
Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat joi la Europa FM că legea privind pensiile magistraților care a fost adoptată de Guvernul Bolojan prin asumare, respinsă între timp de Curtea Constituțională, nu ar fi afectat pensiile în plată. Pentru acestea, susține el, „singura soluție de reducere spre un nivel just din punct de vedere social este impozitarea progresivă” a veniturilor.
„Pentru ceea ce este în plată acum există o singură soluție. Oricât de mult s-ar speria dreapta radicală, soluția este impozitarea progresivă a veniturilor, în general. Pentru că am avut o decizie de neconstituționalitate din partea Curții pentru acest mecanism de supraimpozitare pentru pensiile speciale pentru că nu exista nimic comparabil, dar atunci când toate veniturile vor fi impozitate progresiv nu va scăpa, evident, nici pensia specială”, a declarat ministrul Muncii.
El consideră că nu există o altă soluție pentru pensiile în plată.
„Aș vrea să văd un gânditor economic de dreapta, un apărător al cotei unice explicându-ne nouă și celor care ne ascultă care alta este varianta de a reduce această parte excesivă de remunerație”, a adăugat social-democratul.
Cea mai mare pensie de magistrat în România, aproape 70.000 de lei
Ministrul Muncii a spus că pensia cea mai mare este de 69.343 de lei brut, din care aproximativ 21.000 de lei sunt din bugetul de asigurări sociale, iar 48.200 de lei, de la bugetul de stat. Pensia netă este de 56.700, un nivel „enorm, injust, inechitabil”, a spus Florin Manole.
Potrivit oficialului, pensia medie brută a unui magistrat este de 25.000 de lei.
Referindu-se la legea respinsă luni de CCR, Florin Manole a spus că „Guvernul Bolojan nu a propus un proiect care să impacteze și pensiile în plată”.
„Pensiile în plată rămâneau neatinse”, a adăugat ministrul.
El a amintit că termenul-limită pentru jalonul privind pensiile magistraților este 28 noiembrie, când România riscă să piardă 231 de milioane de euro.
„Nu cred că ne permitem, nu cred că trebuie, nu cred că e corect, nu cred că este just ca după ce că plătim aceste pensii atât de mari să mai pierdem și banii aceia (…). Cred că există o soluție – și soluția aceea este consensul”, a mai spus ministrul Florin Manole.
