Sari direct la conținut

Minivacanța de 1 decembrie. Luni, 29 noiembrie, zi liberă pentru elevi și profesori – ministrul Educației

HotNews.ro
Elevi, Foto: Agerpres
Elevi, Foto: Agerpres

Luni, 29 noiembrie, va fi zi liberă pentru elevi, preșcolari și profesori, a dat asigurări ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, înainte de ședința de Guvern în care trebuie să se adopte o Hotărâre în acest sens. Se va face astfel „punte” între weekend și sărbătorile legale de 30 noiembrie – Sfântul Andrei și 1 decembrie – Ziua Națională, iar de minivacanță vor beneficia toți bugetarii.

Întrebat de jurnaliști pe grupul de comunicare al ministerului dacă luni este zi liberă pentru elevi, ministrul a răspuns:

  • „La ora 12.00, în ședința de guvern, sunt convins că vom adopta HG de acordare la nivel național a unei zile libere – luni, 29 noiembrie. Deci, da”.

Ședința de guvern în care acest proiect de HG trebuia adoptat a fost amânată de Guvern de trei ori. Proiectul de hotărâre se află pe ordinea de zi a ședinței de vineri.

Școlile și grădinițele intră astfel într-o minivacanță săptămâna viitoare, de luni până miercuri – 29 noiembrie – 1 decembrie. Elevii se vor întoarce la școală joi, 2 decembrie.

Aceste prevederi se vor aplica pentru bugetari. Zilele libere la nivel național, pentru toți salariații, sunt 30 noiembrie și 1 decembrie.

Alte sărbători legale când elevii nu vor face școală (în afara vacanțelor) în anul școlar 2021-2022:

  • 24 ianuarie (luni)
  • 1 iunie (miercuri)

Când intră elevii în vacanța de Crăciun

Semestrul întâi se va finaliza pe data de 22 decembrie, astfel că 23 decembrie este prima zi a vacanței de iarnă. Vacanța de Crăciun era programată să fie și vacanța intersemestrială, însă după decalarea semestrului al doilea, acest lucru nu mai este valabil.

Vacanța de Sărbători se încheie pe 9 ianuarie pentru copii de grădiniță și clase primare și pe 2 ianuarie pentru elevii de gimnaziu și liceu.

Ce salariați vor beneficia de zi liberă pe 29 noiembrie

Proiectul de act normativ prevede următoarele:

  • Art. 1. — (1) Pentru personalul instituţiilor şi autorităţilor publice, ziua de 29 noiembrie 2021 se stabilește ca zi liberă.
    (2) Pentru recuperarea zilei de muncă stabilită ca zi liberă potrivit alin. (1), instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2021 potrivit planificărilor stabilite.
    (3) Pentru munca prestată potrivit alin. (2) nu se acordă timp liber corespunzător.
  • Art. 2. — Prevederile art. 1 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
  • Art. 3. — Prevederile art. 1 nu se aplică magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 29 noiembrie 2021 şi nici participanţilor în aceste procese.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro