Mircea Cărtărescu n-a luat, n-a cerut votul de intrare în Academia Română. Națiunea română a luat Nobelul de ciudă și ură

Mircea Cărtărescu scrie cărți. Ia premii, e invitat în lume. E celebru. Un barometru al celebrității e felul în care românul tremură când vine ziua decernării Nobelului. Mircea Cărtărescu este singurul român despre care se vorbește că ar avea șanse la Nobel. Nobel nu-l întreabă pe Mircea: “vrei să fii propus?”. Nici Cărtărescu nu zice: “merit Nobel!”. Conform uzanțelor, Cărtărescu n-are nicio treabă nici cu Comisia de Filologie a Academiei Române care l-a propus academician. Comisia nu l-a votat. Comisia nu l-a întrebat dacă vrea în Academie, dar nici Cărtărescu n-a întrebat la Academie dacă ar fi pentru el vreun loc liber de academician. Să facem o fișă tehnică a încă unui val de ură, ciudă abătut asupra lui Mircea Cărtărescu.

Procedurile și cutremurul care au zbuciumat cultura: Cărtărescu nu pupă nici Academia

Au murit vreo trei academicieni în ultima vreme dintre cei de la secția Filologie și Literatură. Cel mai cunoscut este Eugen Simion. Sună sinistru, dar abia după deces, apare loc vacant în Academie și apar propuneri

Cum? spune Regulamentul: “Propunerile pentru membrii titulari se fac de către membrii titulari ai secției prin vot secret din rândul membrilor ei corespondenți, cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin. (3) și (4). (4) Propunerile pentru membrii de onoare se fac de către secții.”

Anul ăsta Secția Filologie s-a gândit și la Mircea Cărtărescu. Are loc liber, Mircea Cărtărescu? Are. De ce nu ar fi o propunere? Să fie o propunere și s-o votăm, au zis funcționarii. Secția nu l-a votat. N-a vrut ea, ce să facem. Votul are valoare facultativă. Academia în for decizional va vota curând. Nu se știe când.

Secția nu-l suportă pe Mircea? Poate. Între corbi de multe ori se scot ochii. Să nu uităm cum Hașdeu i-a refuzat lui Caragiale marele premiu al Academiei. Da, academicianul Hașdeu nu l-a suportat pe clovnul Caragiale. Un motiv a fost că ILCaragiale își bătea joc de Hașdeu. Îl făcea pe Aghiuță la săptămână, la lună. Plus că Hașdeu era supărat și cu nervii la pământ că-i murise fiica Iulia.

Ce urmează în Academia lui 2023? Cu sau fără vot, “Biroul prezidiului examinează propunerile secțiilor din punctul de vedere al îndeplinirii prevederilor prezentului statut și prezintă concluziile sale prezidiului.” Urmează o nouă validare internă în Academia Română, mai presus de Comisie. Abia acum, dacă votul este luat, candidatul e întrebat: “vrei, domle, la noi, la Academie?” Și abia atunci Mircea Cărtărescu are opțiunea de a spune: “da, vreau gloria Academiei, dar și banii Academiei, gratuitatea pe mijloacele de transport în comun și pe CFR, locul în forul și la “dormitorul” de la Cimitir Bellu.”Deci, în acest moment, tamtamul l-a făcut o simplă știre, dar cu un titlu răsunător. (POȚI DA ȘI TU CLICK să ți-o amintești).

Ura academiei, ura națiunii și Mircea Cărtărescu

Știrea a picat pe fondul unei uri naționale la adresa lui Cărtărescu. Academia nu face decât prin membrii ei să fie în hora urii.

Se spune că “Scopul principal al Academiei Române este selectarea și promovarea în rândurile sale a celor mai importanți oameni de știință, literați, artiști, din toate domeniile spiritualității. În acest scop este elaborat un regulament de alegere a membrilor Academiei Române.”

Dar trăim în România. În cazul votului negativ dat lui Mircea Cărtărescu se confirmă regula românească: ai operă, bine, următoarea condiție fundamentală e să te pui bine cu ceilalți academicieni. Păi, nu la fel trebuie să faci peste tot în România? De ce Literele ar funcționa altfel decât România?

Să-l urăști pe Cărtărescu e sport național. Categorii de urători

Cei mai mulți îl urăsc că-i celebru. Pur și simplu. A intrat în colimatoriul bârfei și urii. Băsescu are primul rol aici. Ajuns președinte tot ne spunea că el citește „Levantul”. Băsescu n-a citit-o. Dar în stilul lui a spurcat omul și cartea. A dat materie de rumegat malaxorului celebrității, bărfei.

Alții îl numesc un băsist și cu asta l-au compromis definitiv, deși Cărtărescu și-a nuanțat în numeroase ocazii poziția sa de “băsist”. „Eu nu citesc un băsist!” și cu asta cunoașterea s-a terminat.

Mulți, cei mai mulți, cum se vede, nu-i știu opera. Îl urăsc. E celebru, nu-l înțeleg, e literat, îl urăsc.

Apoi, cei care știu ceva-ceva cu ce se îndeletnicește omul, cum sunt cei de la Academie, îl urăsc că nu scrie pe gustul lor, că scrie pe niște tipare depășite, cu nu e nici cu ideologiile noi, dar nici cu ceva clasic. Mircea scrie în stilul lui. Oricum, spun mulți, el nu este prozator. E poet. Deci Nostalgia/Visul, Solenoidul, Orbitoarele, în mintea lor, nu există.

Deci nu-l citesc cum trebuie nici cei care știu carte, îl critică sau cumpără.

Dar haideți să fim serioși. După cum se vede ieșire nu există. Adevărul este că suntem într-o vreme mișto: poți să iubești – să urăști cât vrei, pe cine vrei, chiar dacă n-ai de ce. Urăște, bă, cât vrei.

Nu e nevoie de explicații. Academia e ca și comentatorul de pe forumuri. Înjură, nu trebuie să dea seama de nimic. Cimisia Academiei a-njurat și ea acum 3-4 zile, când a votat. S-a răcorit.

Mircea Cărtărescu. Adevărul

Știu eu adevărul? Nu. Dar nu m-ar deranja deloc ca Mircea Cărtărescu să ia și Academia și Nobelul.

Dar nu știu adevărul. Dar știu de la alt scriitor pe care contemporanii au avut ciudă rea, veninoasă. Știu de la ILCaragiale o vorbă despre adevărul ăsta absolut pe care-l căutăm cu fiecare scandal, mereu înfrigurați.

Deci, de la ILCaragiale, ADEVĂRUL în astfel de cazuri grave de gripă națională:

„Dacă aș fi unul din acei autori care se respectă și sunt foarte respectați, aș încheia scandalul de la Academie așa…

„…Au trecut mulți ani la mijloc.

Într-un târziu, cine vizita mânăstirea Țigănești, putea vedea acolo o mică bătrână, oacheșă, înaltă și uscată ca o sfântă. Își zicea ACADEMIA, ea nu scotea un cuvânt, nu voia să răspunză la nici o întrebare; nu făcea nici un rău, era dimpotrivă foarte blândă. O singură apucătură denunța oarecum că, sub fruntea ei senină, clipea o minte cu reazimul dezrădăcinat: toată ziulica, maica Academie culegea, te miri pe unde le mai găsea, membrii, cioburi de străchini, pe care le ascundea cu scumpătate în scunda ei chiliuță.

Tot într-un timp, colo departe, în haosul zgomotos al Bucureștilor, trecătorii puteau vedea un moșneag micuț, intrat la apă și scofâlcit. Bătrânul urla că el e Poporul care nu-și cunoaște valorile, nu le prețuiește și mai presus urăște. Bătrânul se plimbă neostenit și nervos, fără repere, șoptind mereu, cu un glas blajin, același cuvânt: „Vice-versa!… da, vice-versa!”… Bătrânul Popor se tot gândește la opțiunile lui, la alegerile lui de pe când era tănâr și frumos. De exemplu Becali sau Gădea. Poporul era un om senin, dar visa la corăbiile lui zdrobite înainte de a fi ajuns la liman, de-a pururi pierdute!”

Dar… fiindcă nu sunt dintre acei autori, prefer să vă spun drept: după scandalul acesta de la Academia română, știu exact ce s-a mai întâmplat cu eroul meu Mircea Cărtărescu. Va fi luat în colimatoriu. Vine Nobelul pentru literatură. Națiunea trebuie să râdă,să bârfească la gândul că Mircea tremură zilnic de emoție întâi, apoi de rușine. Iar a venit Nobelul și iar a ratat Nobelul .