Sari direct la conținut

Mircea Geoana recidiveaza: Trebuie sa facem tractoare cu GPS 

HotNews.ro

Dupa ce, in urma cu o luna, presedintele PSD vorbea despre trimiterea cosmonautilor romani in spatiu, vineri, Geoana a declarat ca vrea ca in Romania sa se construiasca tractoare cu GPS. Aflat la targul Agralimex, Geoana a explicat ca, pentru a face fata comeptitiei pe piata, fabricarea unor tractoare cu GPS reprezinta o solutie, transmite agentia Mediafax.

Presedintele social-democratilor a vizitat targul de utilaje agricole Agralimex, unde s-a pus la punct cu ultimele noutati in materie. De altfel, organizatorii targului i-au prezentat lui Geoana „vedeta” evenimentului: un tractor, echipat cu aer conditionat, radiocasetofon si geamuri electrice.

Reactia lui Geoana a fost una care a starnit zambetele gazdelor: „GPS are?”, a intrebat social-democratul. „Nu, dar o sa-i punem „, a fost replica organizatorilor.

„Trebuie sa facem tractoare competitive pentru 2012 „, a declarat convins Mircea Geoana.

In urma cu o luna, presedintele PSD, la o dezbatere publica, se intreba retoric de ce Romania nu ar putea spera sa trimita, in urmatorul deceniu, un cosmonaut in spatiu, cu americanii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro