Sari direct la conținut

Mircea Geoana: Senatorii PSD sunt maturi si vaccinati si pot decide singuri cum voteaza in cazurile Pacuraru si Seres

HotNews.ro

Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, marti, ca senatorii social-democrati sunt „maturi si vaccinati si pot decide singuri in cazurile Pacuraru si Seres”. Cu alte cuvinte, Geoana a dat unda verde parlamentarilor PSD sa voteze in conformitate cu propria constiinta. Pentru ca avizarea ceruta de DNA in dosarele lui Seres si Pacuraru sa treaca este nevoie de jumatate plus unu din numarul senatorilor, mai exact 69 de voturi. PSD detine 44.

„Vom fi consecventi deciziei de la Camera Deputatilor si vom vota potrivit propriei constiinte. Nu dam instructiuni de vot pe zone de aceasta natura. Senatorii nostri sunt maturi si vaccinati ca sa decida singuri”, a declarat presedintele PSD, Mircea Geoana.

Senatul se va reuni in perioada 25-28 august in sesiune extraordinara pentru a dezbate avizul pentru inceperea urmaririi penale a senatorilor Codrut Seres si Paul Pacuraru. Senatorii trebuie sa voteze raportul Comisiei juridice care a dat aviz favorabil pentru inceperea urmaririi penale in cele doua dosare ale senatorului conservator Codrut Seres, precum si in dosarul care il vizeaza pe ministrul muncii, liberalul Paul Pacuraru.

Potrivit Regulamentului Senatului, votul va fi secret, cu bile, si pentru a valida inceperea urmarii penale pentru cei doi sunt necesare 69 de voturi din totalul de 137.

Grupul PSD are 44 de senatori, grupul PD-L – 25 senatori, grupul PNL – 25 senatori, grupul PRM – 15 senatori, grupul PC – 10 senatori, grupul UDMR -10 senatori iar patru senatori sunt independenti.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro