Mister în jurul planului lui Donald Trump pentru încheierea războiului din Ucraina. „Va trebui să întrebați Rusia”
Donald Trump a reafirmat joi, într-o intervenție online la Forumul Economic Mondial de la Davos, că dorește să se întâlnească cu omologul său rus, Vladimir Putin, pentru a opri războiul în Ucraina, țară despre care a spus că este pregătită să încheie un acord cu Moscova, deși președintele american nu a oferit vreun detaliu concret, scrie presa internațională.
„Chiar aș dori să mă întâlnesc curând cu președintele Putin și să încheiem acest război”, a spus Trump. „Și nu este vorba despre economie sau altceva. Este vorba despre milioanele de vieți irosite. (…) Este un măcel (în Ucraina). Și chiar trebuie să oprim acest război”, a indicat noul lider de la Casa Albă, care a susținut că sunt în desfășurare eforturi ale SUA pentru încheierea unui acord de pace între Moscova și Kiev, dar nu a dat detalii, notează Agerpres.
Întrebat dacă până la viitoarea ediție a forumului de la Davos, adică într-un an de acum înainte, va exista un acord de pace între Rusia și Ucraina, Trump a răspuns evaziv. „Ei bine, va trebui să întrebați Rusia”, a replicat el, susținând mai departe că „Ucraina este pregătită să facă o înțelegere”, fără a dezvolta subiectul.
Trump a sugerat și o posibilă implicare a Chinei pentru facilitarea unui acord ruso-ucrainean. Beijingul are „multă putere în această situație (…), sperăm să lucrăm împreună și să oprim acest” război, a spus el, din nou vag.
Avertisment direct la adresa Moscovei
Într-o postare pe rețeaua sa de socializare, Truth Social, noul președinte american a cerut miercuri Rusiei să încheie rapid un acord de pace cu Ucraina, altfel riscă taxe vamale și noi sancțiuni din partea SUA.
„Dacă nu faceți o «înțelegere», iar aceasta în curând, nu voi avea de ales decât să pun un nivel ridicat de Taxe, Tarife și Sancțiuni pe tot ce vinde Rusia către SUA, și diverselor alte țări participante”, a scris Trump în acea postare, la finalul căreia pare să facă referire la țările care susțin Rusia în războiul cu Ucraina, precum Iran sau Coreea de Nord, fără însă a le preciza.
Încercând aparent să-și echilibreze amenințarea cu un compliment, Trump a scris în același mesaj că Statele Unite nu vor uita niciodată ajutorul oferit de Rusia în al Doilea Război Mondial, adăugând în mod incorect că Uniunea Sovietică de atunci a pierdut 60 de milioane de oameni în acel conflict, bilanț mult peste cel de 26,6 milioane de morți stabilit chiar de Moscova.
Kremlinul se declară pregătit pentru dialog
Putin și Trump nu au vorbit încă la telefon după învestirea noului președinte american pe 20 ianuarie, iar Kremlinul a minimalizat în mod precaut amenințarea acestuia cu noi sancțiuni și taxe vamale, afirmând că „nu a văzut în mod deosebit nimic nou aici”.
„Înregistrăm cu atenție toate nuanțele. Rămânem pregătiți pentru dialog, președintele Putin a vorbit în mod repetat despre acest lucru – pentru un dialog egal, pentru un dialog respectuos”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Trump, acuzat de „șantaj și amenințări”
În schimb, comentatori și bloggeri militari ruși au reacționat cu indignare după amenințarea lui Trump.
Unii dintre ei văd în aceasta o mișcare cel puțin neinspirată din partea noului președinte și care riscă să diminueze și mai mult șansele unui acord de pace în Ucraina, într-un moment în care cei care doresc pacea își puneau în acest sens speranțele în Trump. Alții îl acuză direct pe acesta de „aroganță”, „auto-suficiență” sau atitudine „jignitoare” față de Rusia, comportament ce l-ar putea ambiționa și mai mult pe Putin să continue războiul.
De pildă, corespondentul de război rus Alexander Kots, crede că acordul de încetare a focului dintre Israel și Hamas i-a dat lui Trump un sentiment exagerat de omnipotență.
„Rusia nu este Fâșia Gaza. Și să începi un dialog cu ultimatumuri, aceasta nu este cea mai inspirată mișcare din partea unui lider care pretinde că este pacifist. Moscova nu va accepta niciodată o înțelegere dictată prin șantaj și amenințări”, notează jurnalistul rus.
Soluția lui Trump se lasă așteptată
Rămâne în continuare neclară abordarea lui Trump față de războiul ruso-ucrainean, inclusiv față de continuarea ajutorului militar american pentru Ucraina. El a spus mereu că dorește să discute cu președinții rus și ucrainean, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, pentru a pune capăt rapid acestui război, deplângând numărul uriaș de victime din ambele tabere, dar nu a avansat până în prezent nicio soluție concretă și a fost ambiguu și inconsecvent în declarații.
După ce a criticat în campania electorală receptivitatea fostului președinte Joe Biden de a oferi ajutorul cerut de Zelenski, Trump ia acum în calcul continuarea acestui ajutor, dar nicio decizie nu a fost încă anunțată.
O eventuală sistare a ajutorului militar american pentru Ucraina ar putea forța această țară să încheie o pace în condiții nefavorabile cu Rusia, aliații europeni neavând potențialul de a compensa ajutorul american, aceasta o mare temere a Kievului.
Noul secretar de stat american, Marco Rubio, a apreciat că pentru o soluție negociată a războiului în Ucraina este nevoie de concesii ale ambelor părți.
El a subliniat că principala problemă a armatei ucrainene nu este insuficiența finanțării, ci insuficiența efectivelor de luptă, și a considerat nerealistă atât posibilitatea ca Rusia să ocupe toată Ucraina cât și cea a eliberării teritoriului ucrainean ocupat de armata rusă.
Lavrov vrea „inițiative concrete”
Pentru o pace negociată cu Ucraina, președintele Putin a cerut în principal retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia (Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson), precum și renunțarea de către Ucraina la aspirația de aderare la NATO, în timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski insistă asupra acestei aderări.
Rusia așteaptă din partea lui Trump „inițiative concrete” pentru soluționarea conflictului ruso-ucrainean și președintele Putin dorește să se întâlnească cu noul președinte american, a declarat marțea trecută șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov.
Rusia este dispusă să negocieze „garanții de securitate” pentru Ucraina, dar prioritatea sa în viitoare negocieri cu SUA va fi crearea unei noi arhitecturi de securitate în tot spațiul eurasiatic și va trebui stabilit rolul Rusiei în viitorul sistem de securitate european, după ce puterile occidentale au folosit în ultimii ani Ucraina ca instrument „pentru a slăbi Rusia” prin ajutorul militar oferit Kievului, a explicat ministrul rus de Externe.
Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro
