Mitropolitul Teofan a fost operat la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași. Ce afecțiune are înaltul prelat

IPS Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a fost internat la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale, informează sâmbătă Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, preotul Constantin Sturzu, a transmis că Părintele Mitropolit Teofan a fost internat pentru o intervenţie chirurgicală abdominală, legată de o afecţiune renală.
„Intervenţia s-a desfăşurat în condiţii optime, evoluţia postoperatorie fiind fără complicaţii. A fost externat şi se află acum la reşedinţa mitropolitană, urmând a-şi relua, treptat, programul său obişnuit”, a precizat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor.
„Părintele Mitropolit aduce mulţumiri tuturor celor care l-au purtat în rugăciune, precum şi echipei medicale de la Spitalul «Sfântul Spiridon» din Iaşi care l-a tratat cu profesionalism şi multă implicare sufletească. Dumnezeu să ne dăruiască tuturor binecuvântarea Sa cu sănătate sufletească şi trupească, cu pace şi cu bucurie”, a mai spus preotul Sturzu.