Moartea TVR: Cine profita de ea?

Faptul ca legea TVR s-a poticnit din nou, la Senat, e genul de stire care m-a facut sa ma satur de importanta zona a presei mari si sa ma duc spre online si altele in ceea ce scriu in ultima vreme. Lucrurile sunt previzibile, triste, enervante, fara iesire: o sa avem o televiziune publica de doi lei, din diferite motive, dintre care primul e acela ca politicienii nu vor sa schimbe legea care plaseaza institutia mentionata la remorca partidului sau coalitiei la putere, scrie Iulian Comanescu pe blogul sau.

Reforma TVR e o melodie pe care politicienii de toate culorile o fredonează de prin 2004, mai ales în campanie. Apoi, cu proiectul de lege se întâmplă “ceva” şi se poticneşte. Ar mai fi ceva de zis? Eu cred că da. Dacă televiziunea publică e o problemă fără soluţie şi importanţa ei va continua să se diminueze, care mai e rolul mass media în sistemul politic al României? O televiziune publică se lega de interesul public, apărarea valorilor democratice şi aşa mai departe. Acum, pare-se, retrogradăm TVR-ul la un rol nominal în sistemul nostru politic. Televiziunile private vând “marfă”. Entertainment, tabloidizare fără relevanţă politică. Ce punem sau ce apare în loc?

1. SCHIMB DEMOCRAŢIE PE ENTERTAINMENT. DTH-UL CREŞTE NU ÎN DETRIMENTUL CABLULUI, CI AL TELEVIZIUNII TERESTRE

Aşa spun o serie de cifre GfK, incluse în Media Fact Book 2010: dacă în 2007 televizunea era recepţionată în România 13,5% terestru şi 15% prin DTH, în 2009 avem 7,6 la sută terestru şi 23,2% DTH. Ce înseamnă televiziune terestră? Ceea ce se recepţiona prin vechea antenă “de scara blocului”, la care, în oraşe, majoritatea locuitorilor au renunţat pentru cablu. Unde se mai prinde ceva prin antenă? În zone rurale, iar ceea ce se prinde e, de regulă, TVR 1. Acolo ajung, acum, “farfuriile” de satelit digital gen Digi TV sau Dolce, în timp ce cablul analog scade destul de puţin, de la 69,7 la 67,5% în cele două momente amintite. Foarte probabil, telespectatorii din astfel de zone nu au ales DTH-ul pentru “nivelul ideologic” pe care li-l asigură, ci pentru programe uşurele, de entertainment. Vor putea fi imbecilizaţi şi cumpăraţi cu ulei şi zahăr în continuare.

2. CABLISTUL/CARRIER-UL DEVINE GATEKEEPER

Pornind tot de la cifrele de mai sus, pierderea de viteză a TVR, care emitea prin aer şi deci nu depindea de cablist/provider de DTH, înseamnă că operatorul începe să conteze mai tare în ecuaţia furnizării de conţinut. E un lucru pe care l-am remarcat de mai mult timp: principalele platforme au încercat să atragă publicul cu o ofertă de conţinut diferită de a concurenţei (canale de filme proprii la Boom, meciuri de divizie naţională la RCS-RDS). Nu mai vorbim de rumorile care apar în jurul introducerii sau scoaterii din ofertă a unui anume post. Şi de canalul propriu, care e o mină de aur încă neexploatată pentru marii jucători de pe piaţă: el le aduce o acoperire pe care PRO TV sau Antena 1 şi-au construit-o foarte greu în anii ’90, adunând staţie locală cu staţie locală, pentru a se prezenta ca televiziune naţională. Ce înseamnă asta, pe termen mediu sau lung? Că furnizorii de televiziune vor deveni o ţintă pentru politic, aşa cum sunt astăzi mogulii. Mai ales că programarea neliniară (faptul că la un moment dat ai putea să-ţi compui singur jurnalul din titluri, cum îţi faci azi playlist-ul de Winamp) le va da şi mai multă putere. Ideea de post, de grilă de 24 de ore dispare atunci când cel care alege e telespectatorul. Între producătorul programului şi acesta nu mai e televiziunea, ci operatorul.

Există, e adevărat, şi un “impuls” de sens contrar, dat de digitalizarea terestră, în care multe posturi vor avea loc “prin aer”, pe frecvenţe naţionale, ca parte din aşa-numitele multiplexuri. Rămâne de văzut în ce măsură va dori cineva să investească într-o tehnologie superioară, e drept, dar care atinge aceleaşi segmente de public ca DTH-ul şi cablul de azi.

3. INTERNETUL CONTEAZĂ TOT MAI TARE. E ŞI BINE, ŞI RĂU

Nu e vorba numai de căderea TVR, ci şi de cea a presei scrise. De creşterea gradului de penetrare, dar şi de investiţiile care s-au făcut pe online din 2006 încoace şi de multe altele. Bătălia pentru interesul public se dă în mare măsură pe online, ceea ce e şi bine, şi rău.

Pe de o parte, pe internet poţi cumpăra cote importante de piaţă cu bani puţini, lucru care s-a şi întâmplat în ultimii câţiva ani, când proprietarii de media acuzaţi de jocuri politice prin TV/presă scrisă şi-au construit site-uri de top. E drept, în 2009 Realitatea.net nu a primit în campanie atâtea critici şi înjurături ca Realitatea TV, de pildă, dar ce se va întâmpla dacă a doua intră în insolvenţă/dispare, aşa cum a fost cu “Cotidianul”, la acelaşi proprietar? Rămâne online-ul, care va fi din ce în ce mai supus presiunilor.

Sistemul media mai fragil şi mai uşor de acaparat al online-ului ascunde însă şi germeni cetăţeneşti, precum se ştie. Oricine poate fi publisher şi aici nu pot decât să repet ceea ce am spus de mai multe ori, că blogurile, de exemplu, sunt anticorpii naturali ai democraţiei. Informaţia nu mai poate constitui monopolul cuiva în epoca Web 2.0 şi aici vorbim de un plus considerabil.

Din nou un pericol: acest plus ar putea fi atenuat prin tentative de reglementare a internetului. Într-o democraţie dubioasă ca România, o platformă puternică, liberă şi accesibilă ca online-ul nu poate decât deranja pe cineva. De ce credeţi că şi-au construit PRO TV-ul şi Antena 1 din frecvenţe locale Adrian Sârbu şi Dan Voiculescu, în anii ’90? Pentru că politicienii au legiferat televiziunea restrictiv. Două din cele trei licenţe naţionale au revenit TVR 1 şi TVR 2 (în timpurile lui Răzvan Theodorescu-Everac vă imaginaţi ce însemna asta), a treia, aşa-numitul Canal 54, ar fi trebuit să revină unui operator privat, dar a fost ţinută “în rezervă” până azi, când pe ea face teste HD ghici cine? TVR.

4. TELEVIZIUNILE PRIVATE CONTINUĂ TABLOIDIZAREA

Dacă TVR nu mai este un termen de comparaţie din punct de vedere al calităţii programelor, lucrurile se prezintă, mă rog, cam aşa cum au început să se vadă pe televiziunile româneşti. Când spui “generalist” spui, de fapt, “tabloid”, cam la fel ca la presa scrisă, unde “ziarele generaliste” de succes sunt “Click!”, “Libertatea” şi “Cancan”. Îmi iau rezerva de a vorbi despre “Adevărul” atunci când vom şti mai clar cum se poziţionează (nu cum l-ar vrea poziţionat editorul) şi va fi decuplat de inserturi. În rest, “Jurnalul naţional” şi “România liberă” sunt singurele quality-uri care par a mai avea vreo şansă, dacă ne uităm la tiraj. Înapoi la televiziune, vorbind de prime-time-ul câştigător în ultima vreme, raportat la Realitatea TV, al Antenei 3, putem vedea şi acolo elemente de abordare tabloidă. Mai la vale, ProSiebenSat.1 pompează formate internaţionale “low” în Prima TV, Diaconescu încearcă să evolueze tot pe culoarul tabloid, Kanal D amestecă telenovelele turceşti cu ceva apropiat de Prima, iar Acasă TV e orice, numai quality nu. Cum ar fi stat lucrurile cu o televiziune publică puternică? Greu de spus. “Publicul se uită numai la porcării”, e drept. Dar a încercat cineva să-i ofere altceva, în ultimii ani?

Poate că da: de la o vreme constat că Ştirile PRO TV de ora 19.00 sunt tot mai interesante şi mai puţin dense în babe moarte, violuri, crime, beţivi şi alte specialităţi ale postului din Pache. Tentativele Antenei de a face ceva cu Observatorul au fost atât de nereuşite, încât PRO TV are un spaţiu imens de manevră la principalul jurnal de prime-time, luând în considerare şi modul cum s-au compromis Realitatea TV şi Antena 3 în campanie. Habar n-am cât de departe şi consecvent va merge PRO-ul în direcţia asta. Cert e doar că loc de experimente există.

Mai e loc şi de alte consecinţe? Desigur. Digitalizarea TV ar fi principala necunoscută a ecuaţiei. Deşi începem să avem cadru legal, nu ştim încă cum se va face. Apoi, internetul e încă relativ o terra virgina pentru întreprinzători, dacă ne gândim la distanţa, în ierarhiile de trafic, dintre site-urile româneşti şi “malacii” străini. Conform Google Ad Planner, Trilulilu are mai puţini unici decât WordPress, iar GSP.ro e mult sub Bigpoint.com. Huh? Ultimul e un site cu jocuri şi o comunitate destul de Web 1.0-like.

Comenteaza peblogul lui Iulian Comanescu.