Modificări majore la Legea petrolului: ideea Guvernului de a crește redevențele. Ce vrea să ia în plus și ce dă la schimb
Guvernul va propune, printr-un proiect de ordonanță de urgență, o revizuire a cadrului fiscal și contractual în sectorul petrolier, vechi de 22 de ani. Statul vrea să ia mai mulți bani, oferind în schimb stabilitate fiscală: regimul fiscal nu va mai putea fi modificat timp de cel puțin 15 ani.
Autoritatea pentru Resurse Minerale, aflată în subordinea Guvernului, a elaborat un act normativ care intenționează să modifice Legea petrolului 238/2004, potrivit documentului respectiv obținut de HotNews. Una dintre modificări se referă la prelungirea acordurilor petroliere cu 15 ani.
Această prevedere, potrivit surselor guvernamentale, vizează în special acordurile petroliere încheiate de statul român cu OMV Petrom care expiră începând cu 2028. OMV Petrom are peste 200 de licențe petroliere de exploatare aflate în pragul expirării.
Nivelul redevențelor crește cu până la 21%
Prelungirea acordurilor va fi condiționată de revizuirea redevențelor. Proiectul prevede creșterea nivelului redevențelor, cu cote diferențiate în funcție de producție și tipul de resursă, ajungând până la aproximativ 18–19% pentru zăcămintele mari.
Mai exact, la țiței, redevențele vor crește la un nivel cuprins între 4,9% și 18,9%, din valoarea producției brute extrase, în funcție de mărimea zăcământului. Aceasta înseamnă o creștere între 9% la zăcămintele mici și 18% la zăcămintele mari.
La gaze vor crește între 4,9% și 18,2%. Aceasta înseamnă o creștere între 9% și 21%.
În prezent, la țiței redevențele sunt între 4,5% și 16%. La gaze, între 4,5% și 15%, din valoarea producției brute extrase, în funcție de mărimea zăcământului.
Regimul fiscal îngheață timp de cel puțin 15 ani. Fără „taxă de solidaritate”
Una dintre prevederile cu cea mai mare miză este cea referitoare la regimul fiscal aplicabil de la data prelungirii concesiunilor.
„Regimul fiscal specific aplicabil activităților de explorare, dezvoltare, exploatare și abandonare din sectorul petrolier existent la data prelungirii duratei acordurilor petroliere se aplică pe toată durata acestora”, scrie în proiectul de act normativ.
Aceasta prevedere protejează operatorii existenți de schimbări fiscale. Pe de altă parte, va bloca Guvernul să adopte măsuri precum taxarea veniturilor excepționale – așa-numita taxă de solidaritate – care vizează redistribuirea câștigurilor neașteptate ale companiilor din energie și resurse, în special în perioade de criză, au declarat pentru HotNews surse din sectorul petrolier.
O astfel de taxă de solidaritate a fost adoptată recent de Guvern după ce prețurile la carburanți au crescut foarte mult în urma conflictului din Iran.
Ilie Bolojan vorbea în decembrie de o creștere a redevențelor de 40%
Premierul Ilie Bolojan anunța în luna decembrie că, „după 20 de ani de la semnarea contractului inițial, să reechilibrăm cooperarea cu OMV Petrom”. Atunci, susținea că redevențele pentru petrolul și gazele pe care OMV Petrom le extrage pentru licențele preluate la privatizare vor crește cu 40%.
Guvernul anunța că au fost stabilite „măsurile pentru reechilibrarea cooperării cu OMV Petrom pentru următorii 15 ani, și, printr-un memorandum, un acord de principiu între cele două părți (n.red. Guvern – OMV Petrom)”.
Proiectul analizat de HotNews prevede o creștere de până în 21%. Redevențele petroliere sunt taxe aplicate la producție, care sunt colectate la bugetul statului. Statul a obține, anual, circa 2 miliarde de lei din redevențele aplicate producției de hidrocarburi.
Proiectul analizat de HotNews a fost elaborat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon și va fi asumat de guvern.