Redevențele petroliere vor crește cu 40%, a anunțat Guvernul / Bolojan: „Reechilibrăm cooperarea cu OMV Petrom”
Redevențele pentru petrolul și gazele pe care OMV Petrom le extrage pentru licențele preluate la privatizare vor crește cu 40%, a anunțat Guvernul printr-un comunicat de presă. Potrivit acestuia, Guvernul a adoptat, marți seara, o hotărâre privind „măsurile pentru reechilibrarea cooperării cu OMV Petrom pentru următorii 15 ani, și, printr-un memorandum, un acord de principiu între cele două părți”.
Guvernul susține că pentru astfel de prevederi vor fi adoptate acte normative în următoarele două luni.
Principalele prevederi se referă la creșterea nivelului redevențelor, asumarea integrală a responsabilităților de mediu de către OMV Petrom, renunțarea de către companie la toate litigiile împotriva României și prelungirea duratei contractelor.
”Am reușit ca, după 20 de ani de la semnarea contractului inițial, să reechilibrăm cooperarea cu OMV Petrom. Obiectivele sunt ca românii să beneficieze de independență energetică și de o piață de energie predictibilă, statul să aibă venituri corect dimensionate, iar compania OMV Petrom să continue să investească și să se dezvolte pentru a deveni un actor puternic la nivel regional pe piața de energie”, a declarat Ilie Bolojan.
Sute de milioane de lei la bugetul statului în plus
Redevențele petroliere sunt taxe aplicate la producție, care sunt colectate la bugetul statului. Acestea au mai crescut, cu până la 28% și în octombrie 2023, după 20 de ani în care nu au suferit vreo modificare.
Statul a obținut, anul trecut, peste 2 miliarde de lei din redevențele aplicate producției de hidrocarburi. O creștere de 40% ar însemna un plus la bugetul statului de peste 800 milioane lei.
La țiței, redevențele sunt între 4,5% și 16%, iar la gaze, între 4,5% și 15%, din valoarea producției brute extrase, în funcție de mărimea zăcâmântului.
Statul nu va mai suporta costul închiderii sondelor
De asemenea, România nu va mai achita OMV Petrom costul închiderii sondelor care nu mai sunt folosite și penalitățile la datoriile care au apărut din diverse litigii, mai precizează Guvernul.
În același timp, OMV Petrom renunță la arbitrajul privind proiectul Neptun Deep și va recunoaște prevederile legii care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră așa cum este această lege în prezent.
Ca parte a acestui acord, România prelungește durata de explorare a perimetrului din Marea Neagră cu doi ani și cu 15 ani a duratei licențelor de exploatare a perimetrelor preluate la privatizare (onshore).
„Toate aceste elemente interdependente vor fi materializate în următoarele două luni în acte legale și contractuale corespunzătoare, ocazie cu care vor fi făcute publice toate detaliile”, a precizat Guvernul.
Extindere cu doi ani a acordului de concesiune
Guvernul a aprobat, marți, într-o sedință extraordinară, un proiect de hotărâre privind extinderea cu doi ani a acordului de concesiune pentru explorarea gazelor din Marea Neagră.
Potrivit notei de fundamentare, va fi un act adițional la acordul de concesiune.
Actul adițional mai cuprinde rezolvarea amiabilă a disputelor juridice dintre titularii concesiunii (OMV Petrom și Romgaz) și statul român. De asemenea, renunță și la dosarele aflate pe rolul instanțelor naționale.
În iunie 2023, OMV Petrom a acționat în judecată statul român la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris – ICC, reclamând prevederi din legea offshore care impun limite în ceea ce privește comercializarea producției de gaze naturale din Marea Neagră.
În ciuda extinderii perioadei de explorare, titularii OMV Petrom și Romgaz susțin că proiectul avansează conform planului general, iar primele cantități de gaze sunt așteptate să intre în rețeaua națională începând cu anul 2027. Sunt estimate zăcăminte de cel puțin 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, echivalentul a zece ani de consum de gaze în România.
Extinderea cu doi ani este motivată de necesitatea de a finaliza în condiții optime operațiunile petroliere și de a gestiona complexitatea proiectului Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre.
