Sari direct la conținut

Alegeri SUA 2024. Moment tensionat la Capitoliul american, în plin proces electoral / Un bărbat care avea asupra sa o torță și un pistol de semnalizare a fost arestat

HotNews.ro
Capitoliul american / FOTO: ose Luis Magana / AP / Profimedia Reprezentata: Election 2024
Capitoliul american / FOTO: ose Luis Magana / AP / Profimedia Reprezentata: Election 2024

Un bărbat care avea asupra sa o torță și un pistol de semnalizare a fost arestat marți, la Capitoliul SUA, în timpul alegerilor prezidențiale americane, relatează Reuters.

Poliția Statelor Unite ale Americii a arestat un bărbat la Centrul pentru vizitatori de la Capitoliul american după ce a ridicat suspiciuni în timpul controlului de rutină. Potrivit oficialilor, bărbatul avea asupra sa o torță și un pistol de semnalizare și mirosea a benzină. 

Centrul de vizitatori a Capitoliului a fost închis pe durata anchetei, a declarat poliția americană a Capitoliului.

Marți, 5 noiembrie, este ziua alegerilor în Statele Unite.

Un alt bărbat a fost arestat, anterior, în nordul statului New York după ce a ameninţat să incendieze o secţie de votare, relatează The Associated Press, scrie News.ro.

Acesta din urmă s-a dus să voteze la Fowler, o localitate situată în apropiere de frontiera cu Canada, către ora locală 6.30 (13.30, ora României), anunţă într-un comunicat Poliţia statului New York.

Bărbatului, care a fost condamnat în trecut cu privire la o infracţiune, i s-a spus că nu poate vota, pentru că nu s-a reînregistrat după ce a fost eliberat din închisoare.

El s-a înfuriat şi a ameninţat că se va întoarce cu o armă sau că da foc secţiei, potrivit poliţiei.

El a reuşit să fugă, însă a fost reţinut ulterior de către poliţia statului şi condus la un comisariat pentru a fi interogat.

Urmăriți LIVE AICI desfășurarea alegerilor prezidențiale din SUA

INTERVIURILE HotNews.ro