Sari direct la conținut

Monica Anisie, care îl susține pe Cîțu, a câştigat alegerile pentru conducerea filialei PNL Sector 2

HotNews.ro
Monica Anisie, care îl susține pe Cîțu, a câştigat alegerile pentru conducerea filialei PNL Sector 2

Fostul ministru al Educaţiei Monica Anisie a câştigat, luni seară, alegerile pentru funcţia de preşedinte al PNL Sector 2, potrivit News.

Monica Anisie a obţinut 248 de voturi, în timp ce contracandidata sa, Oana Nicolescu, a obţinut 173 de voturi.

Monica Anisie şi-a exprimat susţinerea pentru Florin Cîţu la funcţia de preşedinte al PNL, apărând chiar alături de el în momentul în care acesta şi-a anunţat candidatura.

De altfel, prezenţa Monicăi Anisie în fotografia cu cei 40 de lieri liberai care l-au susţinut pe Cîţu încă de la început a general numeroase critici din partea lui Ludovic Orban.

Chiar luni seară, la Conferinţa de alegeri, Orban a afirmat: ”Mie mi-ar fi fost teamă în locului Monicăi Anisie să mă duc la poză şi vă spun de ce. Nu mi-ar fi fost teamă de Preşedintele partidului (…) mi-ar fi fost teamă de colegii mei, pentru că, ceea ce trebuie să ştiţi voi este că Biroul Politic al sectorului 2 votase cu vreo 2 -3 săptămâni înainte susţinerea candidaturii mele. Cum să încalci decizia organismului statutar de conducere, Biroul Politic al sectorului 2, care ţi-a dat mandat să ai o opţiune şi tu să manifeşti o altă opţiune? De asta ar fi trebuie să îi fie teamă. Nu de mine, pe mine m-a avut ca partener, m-a avut ca partener în proiectul de reconstrucţie a Capitalei, m-a avut ca partener în guvernare, un susţinător al tuturor momentelor grele prin care am trecut în perioada pandemică”.

Monica Anisie a fost ministru al Educaţiei în Guvernul Orban.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro