Sari direct la conținut

Monica Macovei: Am dubii ca diagnosticul lui Nastase este corect, intrucat e dat de Bradisteanu

HotNews.ro

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sambata, ca are dubii serioase in legatura cu diagnosticul fostului premier Adrian Nastase, avand in vedere ca a fost pus de Serban Bradisteanu, fost senator PSD si cercetat pentru coruptie, relateaza Mediafax.

„Am dubii serioase cu privire la faptul ca Adrian Nastase este tratat si primeste diagnostic de la doctorul Bradisteanu (…) Faptul ca diagnosticul il pune doctorul Bradisteanu, care a fost senator PSD si cercetat pentru coruptie, nu-mi da o stare de liniste cu privire la faptul ca diagnosticul este unul corect”, a spus Monica Macovei.

Ea a mentionat ca cere demisia lui Ioan Rus, considerand ca acesta a incalcat legea savarsind un abuz.

Fostul ministru al Justitiei a facut aceasta declaratie inainte de a participa la Congresul de constituire a Partidului Noua Republica.

Fostul premier Adrian Nastase a incercat sa se sinucida, miercuri seara, la locuinta sa din strada Zambaccian, dupa ce fusese condamnat definitiv la doi ani de detentie in dosarul „Trofeul Calitatii”. Nastase este internat la Spitalul Floreasca, unde a fost operat joi dimineata.

Medicul Serban Bradisteanu a declarat, vineri, ca, la dorinta familiei lui Adrian Nastase, Spitalul Floreasca nu mai poate sa furnizeze niciun fel de informatie privind starea de sanatate a fostului premier.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro