Sari direct la conținut

Monica Macovei: As vrea sa fac un partid nou. Trebuie un partid nou

HotNews.ro
Monica Macovei, Foto: Hotnews
Monica Macovei, Foto: Hotnews

​Monica Macovei declara intr-un interviu pentru Cristian Patrasconiu, publicat in cadrul volumului „Noua scoala de gandire a dreptei”, ca ar vrea sa faca un partid nou. Intrebata daca ar putea si ar vrea sa faca o noua formatiune politica, Monica Macovei, europarlamentar si vicepresedinte al PDL, a raspuns: „As vrea sa fac un partid nou. Trebuie un partid nou. Nu stiu insa daca as putea, privind in mod practic la cerintele infiintarii unui partid politic (…)”. Amintim ca, la finalul anului trecut, vicepresedintele PDL sustinea: „Un nou partid e una din variante. Sigur ca m-am gandit, dar n-am luat o decizie”.

Redam mai jos raspunsul integral dat de Monica Macovei in cadrul interviului cu Cristian Pastrasconiu, publicat de acesta in volumul „Noua scoala de gandire a dreptei”:

Ai putea face un partid nou? Ai vrea sa faci un partid nou?

As vrea sa fac un partid nou. Trebuie un partid nou. Nu stiu insa daca as putea, privind in mod practic la cerintele infiintarii unui partid politic, la ce inseamna asta in contextul legii electorale actuale, la cerintele unei finantari curate si transparente. Sustinere publica, fara discutie, ar exista. Dincolo de asta, trebuie oameni care sa lucreze efectiv, zi si noapte, cu dedicatie, numai pentru asta. Din discutiile pe care le-am avut, multi din prietenii acestei idei au sustinut ca vor lucra cu tot dragul, dar voluntar. Nu cred ca se poate porni asa, insa ideea unui nou partid politic ramane si reflectez la ea.

Te-ai putea gandi sa candidezi la un moment dat la presedintia Romaniei? Excluzi cu totul o asemenea ipoteza?

Da, o exclud. Dar, in 10-20 de ani, poate ca se schimba ceva…”

Cartea „Noua scoala de gandire a dreptei” a fost lansata vineri, 14 octombrie, in cadrul unei dezbateri la care a fost invitata si Monica Macovei. Fostul ministru al Justitiei a declarat atunci: „Obiectivul principal este reforma clasei politice; avem o clasa politica cel putin obosita de tranzitie. E cazul sa ne mutam spre o clasa politica noua, curata, in care partidele sa-i filtreze pe cei pe care ii primesc, in care sa conteze onestitatea, integritatea, pentru ca asta nu exclude negocierea. Avem nevoie de o reforma a clasei politice si salut Noua Republica„.

Interviurile din cadrul volumului au fost realizate in perioada februarie-iulie 2011.

Amintim ca la finalul anului trecut, intr-un interviu acordat la Discutia de Luni, o emisiune HotNews.ro – RFI, realizata de Dan Tapalaga, Monica Macovei declara ca reformarea PDL sau un nou partid sunt variantele pe care le ia in calcul. „O varianta este sa schimbi unul din partidele existente, in ce ma priveste PDL, intr-o masura destul de mare incat oamenii sa creada ca va face anticoruptie, integritate, bani publici impartiti corect si mai putin furt, si a doua varianta un alt partid. Deci sunt aceste doua variante. Nu un alt partid oricare. Un partid in care oamenii sa creada, format din oameni pe care poti conta si despre care crezi ca atunci cand spun ceva vor si face, care nu te mint„, a sustinut vicepresedintele PDL.

La inceputul lunii octombrie, Monica Macovei afirma in cadrul unei emisiuni la BITV ca dispune de o limita de timp pana la care este dispusa sa ramana in partid. „Eu imi duc bataliile, imi dau o limita de timp. Eu personal imi impun niste limite de timp„, a punctat Macovei, inclusiv despre o posibila parasire a PDL.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro