Monstrul politic ne conduce viețile. De ce-nghițim? C-avem altă treabă: ne scuipăm în freză unii altora. Asta-i impresia mea după ce-am văzut Richard 3, regia Andrei Șerban, la Teatrul Bulandra București
Richard al III-lea e un drac. Se naște cu picioarele-nainte, cu păr, cu dinți. E urât ca dracu și maică-sa îl urăște, din “broscoi”, “păianjen”, “năpârcă” nu-l scoate. este ghebos și coșmăresc și vrea la tron, în Anglia obsedată de putere de acum peste 500 de ani. Richard al III-lea e Shakepeare pur, e la fel ca Iago sau Lady Macbeth. Manipulatori feroce, veninoșii, politicienii, criminalii, șerpii care fac jocurile de după cortină. Și ce-are Shakespeare cu noi? După trei ore și jumătate de spectacol pus în scenă de Andrei Șerban, te trezești le realitate. Cine e Richard ăsta, monstru sau om? Richard e printre noi, la putere și la butoane, în zilele noastre.
N-am avut nicio clipă senzația că Richard al III-lea, cel mai urât dintre regii Angliei (la propriu și figurat), mi-e necunoscut. Nu pentru că s-ar reflecta în figuri politice de azi, nu pentru că se strecoară cameleonic în vârful ierarhiei, călcând pe cadavre. Nu pentru că folosește citate din discursurile lui Dragnea. Să-l urăsc pe Richard, să încerc să-i aplic stigmatul moral? La ce folosește? Să-l cred dracul gol, atunci când se învârte într-o lume oricum decăzută, în care oamenii se hrănesc sugând la sânul puterii politice, cum era pe timpul Războiului Rozelor în Anglia? Mă întreb. Ce se întâmpla în timpul Războiului celor Două Roze? Englezii erau în război civil. Își dădeau în cap unul altuia. Se mâncau unii pe alții și totul era mâncătorie.
Regizorul Andrei Șerban nu greșește. E mare chestie, pentru că Shakespeare în general e pus în scenă eronat. Peste tot, în Anglia, Franța și la noi. Cum? Inserând cu japca în textul ăla greu și subtil și profund treburi și probleme contemporane. Nu-mi place când regizorii îl corcofelesc pe Shakespeare cu actualități. Lasă-l pe Shakespeare în pace. Nu-mi băga pe gât că e actual. Dar Șerban nu-mi dă nuca-n perete. Deși inserează climatul politic din România fix în piesa shakespeariană. Cum de ce? Tu nu simți că suntem la fel de dezbinați și bezmetici, că ne scuipăm în freză unii pe alții?
Regizorul l-a pus pe Marius Manole să-l joace pe Richard. Și Manole îl joacă pe diavol. Bă, dar îl joacă, cu tot spectrul de emoții, cu toată versatilitatea. Și Manole joacă alături de George Ivașcu, mai bun actor decât Ministru al Culturii în guvernul PSD. Ivașcu rupe. Joacă vreo patru personaje, într-un qui-pro-quo tipic shakespearian, pe care regizorul Șerban îl respectă (în teatru, qui-pro-quo-ul e o situație comică în care un personaj e confudat cu altul și astfel rezultă încurcături – n.r.). Ce era la 1500 qui-pro-quo devine altceva la Șerban. Mai mulți actori joacă roluri duble-triple. Uite, Cornel Scripcaru joacă trei personaje: Regina Margaret, văduva regelui Henric al VI-lea, pe Copilul Eduard, prinț de Wales, fiul lui Eduard al IV-lea (fratele lui Richard), dar și pe Shakespeare. Păi de ce joacă bărbat rol de femeie? În vremea teatrului elisabetan de pe timpul bardului Will toate rolurile erau jucate de bărbați, fraților. Așa era convenția și Șerban clipește între trecut-prezent.
Da, îl aduce și pe William însuși în piesă, metamorfozându-l într-un filozof ironic care-și întreabă propriile personaje, în timp ce se adresează publicului. “Nu aveți nimic de comentat? Nu zice nimeni nimic? Nu e în stare nimeni să divulge nedreptatea?” – așa se-ntreabă personajul Shakespeare al lui Șerban.
De fapt, hai s-o zic pe șleau: lui Andrei Șerban îi iese un Shakespare la fel de nepartizan ca Shakespeare însuși. Nu condamnă, deși așa s-ar părea la prima mână. Îl arată pe diavol într-o țară și lume acaparată de ghearele diavolului. Îmblânzește monstrul politic. Scorpia. Pramatia născută dintr-un neam de pramatii. Care-i miza? Regina exilată a fostului Henric, ucis în complotul lui Richard, frații lui, Regina Elizabeth, lorzii și curtenii lasă Răul să se-ntâmple. Adică se lasă manipulați. Și Scaraoțchi, cel care mânuiește desăvârșit arta manipulării profită, intensifică orice teamă, hrănește orice idee paranoidă și înclinații spre slugărnicie, revendicându-și voința de putere. Nu trebuie decât să taci sau să nu fii lucid ca să te prinzi în urzeala păianjenului. Toate personajele din jurul lui Richard se ard pe cont propriu. Îl cred și-l ascultă. Urâțenia lui e carismă și motor pentru acțiunile lui.
E o Satană, da, dar Satana are nevoie de adepți. Și cine sunt adepții Satanei? Oricine poate fi. Cei supuși sunt blestemați la fel cum e și Richard. Andrei Șerban explică: “Ca orice politician viclean, în clipa în care ia puterea, Richard transformă lumea într-un teatru în care el este simultan și actor, și regizor. Citind piesa, poți simți că acele replici pline de anxietate sunt ecouri ale evenimentelor pe care le trăim zilnic acum, oglindesc ce se petrece în lumea de azi. Privită astfel, piesa devine o oglindă simbolică a unei disonanțe sinistre: o națiune care se auto-distruge, care se dezmembrează vertiginos sub ochii noștri.
Și care este rolul nostru de spectatori? Cum plecăm acasă? De ce am ales să jucăm Richard al treilea acum? Întrebări. Cine să ne răspundă?
În distribuţie sunt actorii: Marius Manole, George Ivaşcu, Rodica Lazăr, Cornel Scripcaru, Alexandra Fasolă, Cătălin Babliuc, Adrian Ciobanu, Constantin Dogioiu, Alin State, Lucian Ifrim, Mirela Gorea, Catinca Maria Nistor.
Regia şi decorul sunt semnate de Andrei Şerban, regizor asociat este Daniela Dima, iar costumele sunt create de Fruzsina Nagy. Muzica: Raul Kusak.
INTERVIURILE HotNews.ro