Moroeni, Dâmbovița, la apus, la grătar, de la Gâlma la Bolboci

Moroeni, Dâmbovița, la apus, la grătar, de la Gâlma la Bolboci. În satul în care a filmat Borat, lumea se revarsă-n stradă. Grătar, spălat rufe, bârfă, îmbrăcat, dezbrăcat, tocmeală, turtă dulce, panorame spre Bolboci și Sanatoriu, tricoloruri, băute, baloane, lampioane, donițe, cai, căruțe, hârdaie, muzici, artificii, tombole, oale, înghețată, fleici, scrânciob, boi, capre totul e aici în stradă în această lume care te invită să cumperi piatră, dar își pune inima pe stradă. Și dacă vrei, mai mult decât om, vrei munte, urcă la Bolboci, du-te, hăt, până la Scropoasa. Eu însă sunt om mic, vreau la Moroeni, Dâmbovița, la apus, la grătar, de la Gâlma la Bolboci (1 oră cu mașina, 5 cu piciorul).

Moroeni, Dâmbovița, la apus, la grătar, la Gâlma, prin sat

Așa e lumea fudulă, dacă nu venea Borat aici nu se auzea de Moroeni, în mod expres de Glod. Se știe de vreo păcăleală luată de la Borat, dar mai ales se vede sărăcia și naivitatea oamenilor.

Or, a veni la Moroeni este a trăi viața în simplitatea – plenitudinea ei. E și sărăcie, e și naivitate. Dar mai ales e ceva ce nu găsești decât rar în România. Omul și Sufletul lui coboară pe Drumul Național. Adevărul este că așa am descoperit eu locul. Pur și simplu, ocolind DN1 Sinaia-București, am luat-o spre Târgoviște. De atunci, de vreo cinșpe-douăzeci de ani, cu greu mă despart de aceste locuri, când sunt cu mașina. Mor după loc. Mai ales mă îndemn la drum spre apus, când toți Moroenii se revarsă în stradă, pe Drumul Național. E și greu altfel. Casele sunt construite până-n buza drumului.

Sunt curți lungi până-n firul de apă din fundul văi și ultima casă e construită la Drum. Lângă apă. Între inundația cea nasoală și traficul de Drum Național. Între 2 belele. Ambele sunt curaj și inconștiență. Și asta-mi place la așezarea asta, neorânduiala asta.

De trec cu mașina, las geamurile larg deschise să simt miros de lemn, de om, de rufă spălată, am văzut aici și mașina de spălat adusă-n Drumul Național, pusă să spele. Văd și simt ca fiara minunatele grătare și ele puse direct pe asfalt. Îmi plac măreții Moroeni care-și beau berile sau cinzecile direct pe asfalt. Totul se întâmplă pe asfalt, și nu poți trece cu claxon sau cu fugă pe aici. E omul revărsat în toate activitățile lui casnice pe Drumul Național. Unii nu suportă un asemenea spectacol, eu îl ador. Se fac grătare și miroase a fleică direct pe asfalt. Se însoțesc fleicile cu vorbe, cu mustăciri, cu beri și clincănit de sticlă.

Sunt umbre, uneori în apus și se proiectează pe cerul ăl mare al Bucegilor. Mi-e greu să le cuprind într-o privire: îmbrăcat, dezbrăcat, tocmeală, turtă dulce, panorame spre Bolboci și Sanatoriu, tricoloruri, băute, baloane, lampioane, donițe, cai, căruțe, hârdaie, muzici, artificii, tombole, oale, înghețată, fleici, scrânciob, boi, vaci, capre, găini, rațe și curcani. Se taie păsăretul, se face coliva, se duce mortul. Se naște omul, se frământă coconașul, se urcă copilul la grindă. Domle, e fascinant. Trebuie doar să dai totul încet la tine (muzica, prejudecata, sufletul, creierul) și să lași să te paralizeze spectacolul lumii de aici de pe Drumul Național. Și aici nu ai de ce să vezi doar sărăcie, ci e de văzut neorânduiala omului, un pic de Paradis. Aici se spală copilul în albie, aici își dă femeia cea tânără cu ruj înainte de întâlnire, aici în Drumul Național își rumegă caii fânul și-și dau drumul nevoilor. E normal.

Că așa e-n Paradis, nu separi bine de rău, rușinos de nerușinos. Nu-s manierele elegante în Moroeni, dar e o umanitate spectaculoasă. E noroi și sunt stele. La apus, îmi place să văd stelele universului la Moroeni, în miros de glod, în nechezat de cal, în străfulgerat de manea:

Moroeni, Dâmbovița, de la Gâlma la Bolboci

Dar dacă ești pasionat de Natură, dă drumul la caii tăi putere și fugi pe platoul Bucegilor. E drum de aici oriunde vrei, spre Bolboci, spre Scropoasa. Natura umană e ca natura naturală, în aceeași neorânduială dulce și fascinantă. Poți dormi la Gâlma, sau mai sus la Cabana Cota O MIE, dar, ia-o, te rog, ia-o în sus spre munți. Nu e drum bătut, e drum de singurătate și înfricoșeli, dar merită. Bolboci:

De la lacul Bolboci la lacul Scropoasa

Și cum nimic nu e imposibil aici de la ghicit în soartă, la ghicit în cafea, cerul nu are odihnă și trimite și fenomene dincolo de înțelegerea noastră: uite, mai sus de muntele Paduchiosu, Moroeni, Dambovita

AICI Moroeni, Dâmbovița, la apus, la grătar, de la Gâlma la Bolboci