Sari direct la conținut

Moscova îl avertizează pe ambasadorul britanic în legătură cu atacul „periculos" cu drone împotriva flotei ruse din Crimeea

HotNews.ro
Moscova l-a convocat pe ambasadorul britanic în Rusia, Deborah Bronnert, Foto: Alexander Zemlianichenko / AP / Profimedia
Moscova l-a convocat pe ambasadorul britanic în Rusia, Deborah Bronnert, Foto: Alexander Zemlianichenko / AP / Profimedia

Ministerul de Externe al Rusiei a declarat joi că a transmis un protest ambasadorului britanic la Moscova după ce l-a convocat pentru a-i reproșa că specialiști britanici au fost implicați într-un atac cu drone ucrainene asupra Flotei rusești de la Marea Neagră din Crimeea, informează Reuters.

„Demersul a subliniat că astfel de acțiuni de confruntare ale britanicilor amenință să escaladeze situația și ar putea duce la consecințe imprevizibile și periculoase”, a precizat Ministerul rus de Externe.

Ambasadoarea Deborah Bronnert a sosit la Ministerul rus de Externe puțin după ora 10:30, în timp ce mai multe persoane scandau sloganuri anti-britanice și țineau pancarte pe care scria „Marea Britanie este un stat terorist”. Ea a plecat după aproximativ 30 de minute.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, declarase că va prezenta probe ambasadorului britanic, care a fost convocat în legătură cu atacul cu drone de sâmbătă din peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o ilegal în 2014.

Acuzațiile Rusiei

Ministerul rus de Externe a precizat într-un comunicat că Marea Britanie instruiește de ceva timp personalul serviciilor ucrainene, dar și scafandrii pentru a dobândi „abilități de sabotaj în largul mării”.

„Există informații potrivit cărora marina britanică a transferat, de asemenea, un anumit număr de vehicule subacvatice fără echipaj către partea ucraineană”, se mai arată în comunicat.

Marea Britanie neagă că ar fi comis atacul, dar nu ascunde faptul că a ajutat la pregătirea forțelor armate ucrainene și că le-a înarmat.

După atacul cu drone, Rusia a suspendat temporar participarea la acordul privind exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră, mediat de ONU.

Rusia prezintă Marea Britanie ca pe o putere occidentală deosebit de perfidă, despre care președintele Vladimir Putin spune că plănuiește să distrugă Rusia și vastele sale resurse naturale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro