Sari direct la conținut

Moscova va lua „măsuri serioase” dacă armele occidentale îi vor pune strategia în pericol – diplomat rus

HotNews.ro
Ambasadorul Rusiei la Londra, Andrei Kelin, Foto: PA Images / Alamy / Alamy / Profimedia
Ambasadorul Rusiei la Londra, Andrei Kelin, Foto: PA Images / Alamy / Alamy / Profimedia

Rusia va reacționa dacă țările occidentale vor livra într-un ritm accelerat arme trupelor lui Volodimir Zelenski astfel încât armata rusă să își mențină poziția, a declarat vineri ambasadorul Rusiei la Londra, Andrei Kelin, pentru Reuters, precizând că este posibilă o escaladare a conflictului.

„Este posibilă o escaladare? Bineînțeles. Dacă fluxul de arme este organizat în așa fel încât să pună în pericol situația noastră strategică, apărarea noastră, va trebui să luăm măsuri serioase împotriva acestui lucru”, a declarat Kelin.

Armata rusă va învinge forțele ucrainene în întreaga regiune Donbas din estul Ucrainei și este puțin probabil să se retragă de pe o vastă întindere de teren de pe coasta sudică a Ucrainei, a spus vineri ambasadorul Rusiei în Marea Britanie.

Cum se va termina conflictul

Întrebat cum s-ar putea încheia conflictul, ambasadorul rus în Marea Britanie a declarat că forțele ucrainene vor fi împinse din întreaga regiune Donbas și că este dificil de crezut că forțele ruse și separatiștii se vor retrage din sudul Ucrainei.

„Vom elibera tot Donbasul”, a declarat Kelin pentru Reuters într-un interviu acordat în reședința sa din Londra, unde Winston Churchill obișnuia să discute strategia din al Doilea Război Mondial cu ambasadorul lui Josef Stalin.

„Bineînțeles că este dificil de prezis retragerea forțelor noastre din partea de sud a Ucrainei, deoarece avem deja experiența că după retragere încep provocările și toți oamenii sunt împușcați și tot așa”, a mai precizat Kelin.

Mai devreme sau mai târziu, a spus Kelin, Ucraina va trebui să decidă ce vrea să facă, ori să încheie un acord de pace cu Rusia, ori „să continue să alunece pe acest deal” spre ruină.

Posibil scenariu pentru războiul din Ucraina

Comentariile ambasadorului oferă o perspectivă asupra unui posibil scenariu pe care Rusia îl vede în Ucraina: în esență, o împărțire forțată care ar lăsa fostul vecin sovietic al Rusiei deposedat de mai mult de o cincime din teritoriul său post-sovietic, scrie Reuters.

Președintele Vladimir Putin a acuzat joi Occidentul de zeci de ani de agresiune față de Moscova și a avertizat că, dacă vrea să încerce să învingă Rusia pe câmpul de luptă, este binevenit să încerce, dar acest lucru ar aduce o tragedie pentru Ucraina.

Ce declarații a mai făcut ambasadorul Rusiei în Marea Britanie

​Ambasadorul Rusiei în Marea Britanie, Andrei Kelin, spunea la sfârștiul lunii mai într-un interviu pentru BBC că toate atrocităţile comise de soldaţii lui Putin în Bucha sunt o „născocire”.

Diplomatul rus mai susținea că Moscova va folosi arme nucleare tactice în războiul împotriva Ucrainei.

Ambasadorul rus în Marea Britanie, Andrei Kelin, și alți diplomați ruși nu mai mai au voie din 20 iunie să intre în sediul parlamentului de la Londra „până la o nouă notificare”, potrivit unui mesaj trimis luni de preşedinţii Camerei Comunelor şi Camerei Lorzilor, potrivit The Guardian.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro