Sari direct la conținut

Moşteanu (USR) cere PNL să desfiinţeze pensiile speciale pentru primari: Curaj, Nicolae Ciucă, Rareş Bogdan şi Florin Cîţu! Aveţi curajul să vă opuneţi baronilor locali şi PSD-ului!

HotNews.ro
Ionut Moșteanu, deputat USR-PLUS, Foto: Hotnews
Ionut Moșteanu, deputat USR-PLUS, Foto: Hotnews

Deputatul USR Ionuţ Moşteanu le solicită liberalilor să desfiinţeze pensiile speciale pentru primari, care urmează să intre în vigoare peste 29 zile. Moșteanu spune că plata acestor pensii speciale au ”un impact anual de aproximativ 600 milioane de lei”.

”Cu banii respectivi am putea construi, anual, peste 100 de noi creşe”, spune reprezentantul USR.

”Aş vrea să-l aud pe Rareş Bogdan cum ne vorbeşte, din nou, de „desfiinţarea pensiilor speciale în 30 de zile”. Aş vrea să văd o poziţie asumată din partea noului prim-ministru, Nicolae Ciucă, pe tema pensiilor speciale. PNL trebuie să desfiinţeze pensiile pentru primari şi preşedinţi de consilii judeţene nu în 30 zile, ci în 29 de zile. Dacă de penalii din Guvern şi avocaţii interlopilor PNL nu a spus nimic, mă aştept măcar să aibă o reacţie pe tema acestei noi categorii de privilegiaţi care ni se pregăteşte. Curaj, Nicolae Ciucă, Rareş Bogdan şi Florin Cîţu! Aveţi curajul să vă opuneţi baronilor locali şi PSD-ului!”, scrie Ionuţ Moşteanu, pe pagina sa de socializare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro