Sari direct la conținut

Moștenirea lui Michael Jackson, între un copil etern și un prădător inteligent. Ce s-a aflat nou la 16 ani de la moartea artistului

Opinie
HotNews.ro
Moștenirea lui Michael Jackson, între un copil etern și un prădător inteligent. Ce s-a aflat nou la 16 ani de la moartea artistului
Michael Jackson, înaintea unui concert în Munchen, iunie 1999. Foto: DPA / Profimedia

Pe 25 iunie 2025 s-au împlinit 16 ani de la moartea lui Michael Jackson și puțin peste 20 de ani de la achitarea sa în procesul în care a fost acuzat de abuz sexual asupra unui copil. 

  • „Mi se pare halucinant să nu (vrei să) vezi nimic suspect, atâția ani, în plăcerea unui bărbat de a dormi în același pat cu copiii altuia – fie el megastar”.

Lansat recent, documentarul „Leaving Neverland 2: Surviving Michael Jackson” e continuarea documentarului premiat cu Emmy „Leaving Neverland” (2019). Ne pregătim pentru anul de foc 2026.

2026 va fi anul când Wade Robson și James Safechuck (eroii documentarelor lui Dan Reed) vor deschide, în sfârșit, procesul împotriva administratorilor averii lui Michael Jackson pentru complicitate la abuzurile sexuale ale acestuia. Iar Lionsgate va lansa biopicul „Michael”, așteptat să pună luciu pe memoria megastarului.

Abuzul sexual când incriminatul e o celebritate

În timp ce avocații își ascut armele, iar fanii numără zilele, să profităm de împlinirea a 16 ani de la dispariția lui The King of Pop pentru a medita la dificultatea societății de a înțelege abuzul sexual asupra copiilor (mai ales când incriminatul e o celebritate), dar și despre statutul de icoană inexpugnabilă pe care marile personalități îl au în societate.

Fanii lui Michael Jackson, care l-au amenințat pe regizorul Dan Reed cu moartea (potrivit interviul acestuia din The Guardian), susțin că Wade Robson și James Safechuck mint pentru bani. 

Asta e și teoria administratorilor averii superstarului (companiile MJJ Productions Inc. și MJJ Ventures Inc.), care nu au răspuns cererilor lui Reed de a participa la cel de-al doilea documentar. În schimb, au reușit să-l scoată pe primul din grila HBO, invocând o clauză de ne-defăimare legată de concertul de la București din 1992. 

HBO a renunțat 

În ciuda amplei dezbateri provocate în 2019 de primul documentar, HBO a decis să nu mai producă și continuarea lui, lăsând-o în grija Channel 4, care a difuzat-o în martie 2025, alături de Apple TV și YouTube.

Dacă imediat după lansarea de la HBO din 2019 Oprah Winfrey a organizat o emisiune specială, creditând autenticitatea dezvăluirilor celor doi în fața unei săli de o sută de victime ale abuzului sexual în copilărie, partea a doua a filmului a fost primită călduț de media, cineva întrebându-se de ce n-a așteptat Reed până anul viitor. 

E adevărat că „Leaving Neverland 2” nu aruncă o nouă bombă, dar nici nu lasă cazul să se răcească, pregătind de fapt procesul de anul viitor. 

Filmul arată lumii că, din 2019 și până acum, cele două victime au parcurs o întreagă odisee judiciară pentru a obține dreptul de a apărea în instanță. 

În 2017, cazurile lor au fost respinse pentru că era prea târziu (presupusul vinovat murise), au făcut apel în 2018, l-au pierdut in 2020 și s-au dus la Curtea de Apel in 2023, obținând ok-ul pentru procesul a cărui dată a fost fixată în 2024 pentru 2026.

E greu de crezut că cineva s-ar zbate atât doar pentru bani.

„Credeam că e iubire”

… spune Wade Robson în documentarul din 2019. Unii psihologi au văzut în Michael Jackson un copil etern, un Peter Pan, alții au spus că bifa calitățile prădătorului inteligent. 

Michael Jackson, alături de copii în haine tradiționale tailandeze, înaintea unui concert în Bangkok, noiembrie 1996. Foto: Charles Dharapak / AP / Profimedia

Acesta pregătește de la început terenul pentru abuz și acoperirea lui, urmând același tipar cu toate victimele. 

Psihologii au mai remarcat monogamia lui Jackson: deși tot timpul înconjurat de copii, doar unul îi era cel mai apropiat. La un moment dat, se plictisea de el (și de familia lui), căutând pe altcineva și îmbrăcându-l din nou ca pe sine – un Mini Me.

Copiii sufereau când apărea a new kid in town pentru că îl iubeau pe Michael.

Robson oferea în filmul din 2019 o mărturie devastatoare când recunoștea că are dificultăți în a împăca dezgustul pentru ce i-a făcut megastarul cu sentimentele pe care încă le nutrește pentru el.

Meg Rich: „Se simt speciali, se simt văzuți”

Relația dintre abuzatorul sexual adult și un copil e greu de înțeles pentru că victima primește mesaje amestecate, de aceea poate continua să nutrească sentimente pentru cel care l-a abuzat chiar și după ce devine conștient de abuz. 

În plus, „dacă abuzatorul e o persoană cu putere, care dezvoltă o relație de atașament cu acești copii, el le va oferi validare, implicare, echilibrare, dezvoltând o relație care poate să pară pentru aceștia chiar mai importantă ca cea cu părinții. În parte și pentru că se simt speciali, se simt văzuți, se simt importanți – lucruri după care orice ființă umană tânjește”, a spus psihologul clinician Meg Rich după ce a văzut filmul din 2019.

„Din prima noapte, Michael mi-a spus că mă iubește și că Dumnezeu ne-a adus împreună”, a spus Wade Robson la emisiunea lui Winfrey din 2019, iar lui James Safechuck i-a promis într-o ceremonie cu inele schimbate între ei: „Vom fi împreună pentru totdeauna”.

Momentul vindecării a venit pentru Safechuck și Robson când propriii lor băieți s-au apropiat de vârsta pe care o aveau când l-au cunoscut pe Jackson. 

Wade Robson s-a dus în terapie pentru că începuse să aibă coșmaruri cu Jackson agresându-i sexual băiețelul – și doar în terapie a conștientizat propriul abuz (copilul din vis fiind, de fapt, el). 

Un impact pe tot restul zilelor

Ieșirea publică a lui Robson l-a determinat pe Safechuck să i se alăture, deși simțea rușine, furie față de sine, „deconectare” de băiețelul care era în copilărie și panică la ideea că ar putea fi, dacă nu pedepsit, măcar arătat cu degetul.

Unul din motivele pentru care Robson și Safechuck și-au dat seama atât de târziu că iubirea era, de fapt, abuz vine și din faptul că megastarul le spunea tot timpul că, dacă vor povesti cuiva despre relația lor, vor ajunge la închisoare pentru tot restul zilelor – și ei, și Michael. Un  abuz emoțional.

Când un copil de 7 sau 10 ani (cât aveau Robson și Safechuck) consimte să întrețină relații sexuale cu cineva pe care-l consideră „Dumnezeu”, vorbim despre un impact pe tot restul zilelor. Îi ia mulți ani victimei nu doar să proceseze rușinea și să recupereze încrederea în ceilalți și în sine, ci și să înțeleagă că nu e vinovată pentru că l-a iubit pe abuzator.

Ce nu înțeleg oamenii, spunea Oprah Winfrey, e că nu este vorba doar despre abuz, ci și despre „seducție sexuală”. Și despre ceea ce psihologia numește grooming, adică un proces calculat de seducție, care nu se referă doar la victimă, ci și la apropiații ei – toți fiind supuși unei fermecări strategice, care îi convinge de bunele intenții ale abuzatorului, de faptul că oferă siguranță și că le vrea binele.

Un mic Dumnezeu

Dificultatea de a înțelege psihologia relației dintre un adult abuzator și un copil e întărită de dificultatea multora de a accepta că superstarul Michael Jackson ar fi putut fi un prădător creat de un tată care l-a abuzat fizic și devalorizat, în condițiile în care a atins celebritatea de la vârsta de 11 ani și a fost tratat până la moarte, de întreg mapamondul, ca un mic Dumnezeu.

Cine ar face lucrurile astea știind că-și riscă întreaga carieră?, s-au întrebat mulți, dar apropiații megastarului spun că avea tendința să facă exact lucrurile despre care i se spunea că nu trebuie sau că nu e bine să le facă.

Psihologul american Kirk Honda vorbea într-un podcast despre posibila neputință a copilului Michael de a dezvolta o relație de atașament cu un matur, ceea ce ar explica preferința ulterioară pentru băieți. Cu o mamă reprimată sexual și un tată violent, care l-a dus chiar să cânte într-un club de striptease, Michael Jackson nu avea de cine se atașa în afară de copii, crede psihologul. 

Nu-i de mirare că dezvoltase vitiligo și lupus, acesta din urmă, ca orice boală autoimună, putând fi declanșat, și de reprimarea emoțiilor. 

Foto: MediaPunch Inc / Alamy / Profimedia

În acei ani era mult mai greu să discuți despre abuzurile sexuale

Mai e interesant și ce spune Honda despre diferența de mentalitate dintre zilele noastre și anii ’90, când se credea că „pedofilii sar din tufiș”, sau anii ’80, când nici nu se vorbea despre abuz sexual. 

Nici acum lucrurile nu sunt ideale, din moment ce victimele abuzurilor sexuale refuză să iasă în față pentru că societatea le stigmatizează din oficiu.

„Victimele își spun mult timp că a fost ceva frumos și că a fost iubire reciprocă. Simptomele ies la iveală doar cu trecerea timpului, iar documentarul o arată foarte bine. Dacă la 19 ani spui: «N-a fost nimic» nu înseamnă că nu poți ajunge la suicid la 27”, spune Honda.

Singura putere pe care o pot găsi victimele stă doar în a vorbi public despre ce li s-a întâmplat. Doar așa le pot riposta abuzatorilor. Asta ar reduce stigmatul, ar determina autoritățile să facă mai mult, ar alerta părinții. Nu în ultimul rând, le-ar salva victimelor 20 de ani de viață de ruminații și depresie.

„Implicațiile unui abuz sexual în copilărie sunt largi. Victima se va întreba: «Unde e sistemul meu de sprijin? Cine îmi dă siguranță? Pe cine mă bazez?». Aceste experiențe te lasă cu convingerea că ești cu totul singur, că părinții nu te iubesc destul, că oamenii nu sunt de încredere, că sexul e ciudat și că e legat de dominație și supunere”, mai spune Kirk Honda, autorul podcastului Psychology in Seattle.

„Toată lumea se întreabă dacă a fost sau nu penetrare, când problema e ce se întâmplă după (…) Și aici vorbim despre secrete, despre rușine, confuzie, vinovăție,  depresie și, finalmente, despre colapsul emoțional care li se întâmplă atâtora”, spune Oprah Winfrey, care a dezvăluit doar în 1986 că a fost abuzată sexual în copilărie. 

Odiseea judiciară

Mi se pare halucinant să nu (vrei să) vezi nimic suspect, atâția ani, în plăcerea unui bărbat de a dormi în același pat cu copiii altuia – fie el megastar. 

Ba chiar să-i facilitezi, în calitate de angajat ori de părinte, întâlnirile cu copiii. Cu excepția primei întâlniri, spune azi Robson (lui Jackson i se stricase mașina, iar tatăl al vitreg al lui Robson l-a ajutat), toate celelalte interacțiuni dintre el și star au fost coordonate de staff-ul lui acestuia.

Avocații lui Wade și James – John C. Manly și Vince Finaldi (de la Manly, Stewart, Finaldi Lawyers, una dintre cele mai bune firme americane de avocatură pentru victimele abuzului sexual) spun în documentarul lansat în 2025 că ideea nu e să obții în instanță recunoașterea abuzului. „Ce vrem să demonstrăm e că MJJ Productions Inc. era la curent cu abuzurile”, spune avocatul John C. Manly.

Cum plătea ca să nu se ajungă la proces

Potrivit lui Vince Finaldi, prima victimă a lui Michael Jackson ar fost o fetiță (băiețoasă) pe care a abuzat-o la mijlocul anilor 80, după care megastarul a făcut o înțelegere și a plătit victima prin companiile sale. 

Altă victimă a fost copilul unei cameriste de la Neverland, Jason Francia, care a fost ulterior și el plătit să tacă. 

Procesul penal deschis în 1993, care îl acuza pe Michael Jackson de abuz sexual asupra copilului Jason Chandler – și pentru care procurorii aveau dovezi -, a fost închis deoarece tatăl lui Chandler și avocații lui Jackson au făcut o înțelegere pe 23 milioane de dolari în cadrul procesului civil care se derula în paralel.

Când vrei să închizi un caz oferind bani e semnul că îți recunoști vinovăția.

Până la urmă, Finaldi s-a retras din caz, justificându-se în fața camerei prin dificultatea de a fi martorul erodării victimelor abuzurilor sexuale: „Pierd unul, doi clienți pe an pentru că se sinucid sau mor din cauza unor boli contractate de la alcool ori droguri”.

De ce victimele revin

Locul lui a fost luat de John Carpenter, care i-a spus regizorului în 2024, înaintea stabilirii datei procesului, că avocații MJJ Productions vor pretinde că au nevoie de timp să construiască cazul. Și așa a fost, procesul fiind fixat pentru noiembrie 2026. 

Carpenter mai spune că singurul scop al companiilor lui Michael Jackson e să facă bani din muzica lui, de aceea adevărul despre faptele megastarului e un mare inconvenient. 

Reclamarea abuzului de către Wade Robson și James Safechuck vine după ce mai demult declaraseră în instanță că Michael Jackson nu le-a făcut nimic, așa cum a declarat și actorul Macaulay Culkin, precum și alții. 

E de înțeles. Să trăiești cu un astfel de secret nu-i ușor, și există un moment propice când decizi să-l arăți lumii. Sau poate decizi să-l nu-l arăți niciodată.

Dacă îl arăți, nu mai e cale de întoarcere

În 2021, când Olga Lucovnicova a luat Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin cu scurtmetrajul documentar „Nanu Tudor”, despre unchiul care a abuzat-o sexual în copilărie, am făcut pentru „Libertatea” un interviu cu regizoarea. Sensibilitatea ei față de subiect m-a făcut să dezvălui pentru prima oară public un secret de care uitasem 35 de ani. 

Am povestit într-un articol ulterior despre chiriașul Mocanu și abuzul lui sexual din copilărie, despre care îmi aminteam foarte puține. Printre comentariile la text a fost și cel al unei cititoare: „De-abia acum începe greul”. N-am înțeles atunci, credeam că vindecarea începe și se termină când deschizi gura. Primul om căruia îi povestisem, în trecere, fusese o terapeută, în 2019. Nici nu credeam că e un incident atât de grav și aveam impresia că nu m-a marcat deloc – dovadă că aproape îl uitasem.

Nu mă identific cu trauma mea

De-abia de anul trecut am început să-l lucrez, singură și în terapie, și de-abia acum văd cât e de greu să identifici și să separi emoțiile, să nu te învinovățești, să nu te gândești cu mintea de acum la copilul care erai, și altele.

Nu regret că am ieșit public, dar nu vreau să fiu identificată cu trauma pentru că nici eu nu mă identific cu ea. Așa că îi înțeleg și pe cei care aleg să vorbească despre abuz, și pe cei care nu vorbesc și care poate nici nu-l realizează încă.

Pe lângă consecințele negative ale unui abuz sexual, să știți că există și părți bune: creșterea empatiei, reziliența, creativitatea, anduranța, simțul dreptății, și, mai ales, convingerea că ai trecut prin chestii grele și că ai supraviețuit fără să te înrăiești.

Mișcarea #MeToo și ieșirea în public a tot mai multor victime ale abuzului sexual (din copilărie sau nu) vor atârna greu în procesul de anul viitor. Poate că e, într-adevăr, momentul să atacăm frontal această epidemie printr-un proces model.

Filmul „Michael”

Că judecata de anul viitor e hotărâtoare o știu și moștenitorii megastarului. Lansarea filmul biografic „Michael”, regizat de Antoine Fuqua și produs de Lionsgate, a fost amânată din octombrie 2025 pentru 2026. Se pare că Jordan Chandler, care l-a acuzat pe Michael Jackson de abuz sexual în 1993, a refuzat să mai colaboreze cu producătorii, iar unele scene trebuie refilmate.

Deși realizatorii susțin că filmul nu va evita controversele legate de abuzurile sexuale ale lui Jackson, ei au luat decizia de a împărți filmul în două, astfel ca în 2026 să iasă filmul care urmărește viața megastarului până în anii 80, deci înainte de apariția scandalurilor cu copiii.

Trebuie să treci prin suferință ca să scapi de ea

Pentru cei care au trecut printr-un abuz sexual sau o traumă cu T mare, cum spun psihologii, iată sfatul unui psiholog publicat zilele trecute într-un articol din The Guardian, sub titlul „Terrible things happen in life – but it is possible to recover from them” („În viață se întâmplă lucruri groaznice, dar ne putem recupera”): 

„Trebuie să recunoști suferința și să treci prin ea, nu să fugi de ea. Pentru că, deși nu putem controla ce ni se întâmplă, când ne permitem să simțim întreaga noastră suferință, durere și doliu, atunci putem descoperi înțelegere și capacitatea de a simți compasiune pentru noi și ceilalți”.

Inclusiv, aș adăuga, pentru victimele care se transformă în abuzator alegând soluția cea mai simplă – să arunce suferința pe ceilalți în loc să o vindece la ei.

În 2015, muzicianul Gary Glitter (81 de ani) a fost condamnat la 16 ani închisoare pentru agresiune sexuală asupra a trei fetițe între anii 1975 și 1980, după ce în 1999 ispășise patru luni de închisoare pentru posesia a 4000 de imagini compromițătoare cu copii, iar în Vietnam stătuse doi ani și jumătate în închisoare pentru agresarea sexuală a altor două fetițe.

Melodiile lui Glitter nu se mai cântă azi pe nicăieri, omul e complet scos din cartea de imobil. Dar Glitter nu avea statutul lui Michael Jackson, care e considerat de unii chiar mai mare ca Elvis Presley. 

Deși este exemplul cel mai cunoscut pentru cum se transmite abuzul de la părinți la copii, și pentru cum devine dinamită în combinație cu celebritatea, megastarul continuă să vândă.

Abonați-vă la „Rațiunea, înapoi!”
Newsletterul săptămânal în care jurnalistul Gabriel Bejan explică cele mai importante evenimente din politică, economie și actualitate internațională.
Interviuri cu experți, reportaje exclusive și analize care pun lucrurile în perspectivă.
INTERVIURILE HotNews.ro