Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului din Republica Moldova a picat. Votul a avut loc în mijlocul nopții
Majoritatea parlamentară din Republica Moldova a respins moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean cu 55 de voturi vineri, 13 decembrie, la ora 02:55. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului. În același timp, deputații au votat instituirea stării de urgență, la solicitarea premierului Dorin Recean, transmite Ziarul de Gardă.
Moţiunea de cenzură a fost iniţiată de Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor (BCS), care a invocat motivul situaţiei din domeniul energetic. Doar 18 dintre deputaţii fracţiunii prezenţi în sală au votat în favoarea demiterii executivului.
Audierile pe subiectul moțiunii de cenzură au început vineri, 13 decembrie, la ora 00:22. În moțiunea înaintată, deputații socialiști și comuniști au invocat în special situația din domeniul energetic, unde potrivit acestora starea lucrurilor „a degradat”, notează sursa citată.
Înainte de a fi suspusă votului, premierul Dorin Recean a declarat că „în ultimii 2 ani s-a făcut cât nu s-a făcut în 30”.
„Moldova şi-a majorat semnificativ securitatea energetică, şi nu de aceea că ia gaz de la o sursă sau alta, ci anume că are libertatea de a lua gaz în cele mai convenabile condiţii. Asta înseamnă să ai siguranţă – să poţi alege ce e bine pentru ţară. Să poţi cumpăra energie fără a fi condiţionat politic, fără a sta în genunchi, să poţi cumpăra de pe pieţele concurenţiale înseamnă securitate. Da, au fost în anii trecuţi pe aceste pieţe preţuri exagerat de mari din cauza războiului şi efectelor acestuia. Însă este o diferenţă între creşterea preţurilor şi dependenţa de un preţ impus”, a declarat Recean, citat de News.ro.
Aceasta este a doua moţiune de cenzură înaintată de comunişti şi socialişti împotriva Guvernului Recean, ultima fiind depusă în octombrie 2023.
Potrivit legii, o moţiune de cenzură poate trece dacă este susţinută de cel puţin 51 de deputaţi. Fracţiunea Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor din Parlament are 29 de deputaţi.
Parlamentul a aprobat starea de urgență
Tot în noaptea de joi spre vineri, la ora 00.20, după o ședință care a durat peste 10 ore, parlamentul a aprobat cererea Guvernului și a instituit starea de urgență în energetică pentru 60 de zile, cu începere de luni, 16 decembrie.
Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu votul deputaților PAS, în vreme ce opoziția socialistă a votat contra.
De la tribuna Parlamentului, premierul Dorin Recean a spus că starea de urgență va permite autorităților să gestioneze „riscurile iminente” legate de sistarea furnizării de gaze naturale către regiunea transnistreană de către Rusia și Gazprom.