VIDEO Moțiunea simplă împotriva ministrei Mediului a picat. Buzoianu: „Parlamentul nu poate fi folosit ca un instrument de propagandă pentru AUR”
Plenului reunit al Camerei Deputaților a respins miercuri moțiunea de cenzură depusă miercuri de AUR împotriva Dianei Buzoianu, ministra Mediului. Din cei 302 deputați prezenți, 200 au votat contra, 87 pentru și 15 s-au abținut de la vot.
Moțiunea împotriva ministrei Diana Buzoianu a picat. Din cei 302 deputați prezenți, 200 au votat contra, 87 pentru și 15 s-au abținut de la vot.
După ce Sorin Grindeanu a anunțat rezultatele votului, ministra Mediului a luat cuvântul:
„Vă mulțumesc că ați transmis un mesaj clar: că Parlamentul nu poate fi folosit ca un instrument de propagandă pentru AUR. Domnule Simion, dacă sunteți atât de îngrijorat de cum s-au petrecut negocierile, să știți că am discutat despre legi, procedurile legale. Poate dvs. vă negociați principiile, dar noi nu”.
A început ședința de vot final cu câteva minute întârziere. George Simion a cerut o intervenție pe procedură.
„Începem ședința de vot final cu 15 minute întârziere, timp în care ați putut negocia niște beneficii. Ați condiționat-o pe doamna ministru al Mediului cu semnarea unor avize. A început doamna ministru să semneze la ele. Procedura e ca pe viitor să decideți și dvs. de dinainte, nu să vă așteptăm pe dvs. să mai negociați niște funcții”, a declarat șeful AUR la începutul ședinței înainte ca Sorin Grindeanu să îi taie microfonul.
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat cu câteva minute înainte de începerea votului că partidul nu va vota moțiunea.
Ședința în care urmează să aibă loc votul asupra moțiunii a început de la ora 10:00, conform ordinei de zi publicată pe site-ul Camerei Deputaților. Votul, care se va desfășura atât fizic, cât și online, va avea loc la ora 11:30.
Sunt șanse minime ca moțiunea simplă să treacă, pentru că este nevoie de votul majorității deputaților prezenți, conform regulamentului Parlamentului, iar opoziția nu are voturile necesare. Totuși, PSD o critică și o acuză pe Diana Buzoianu că a întârziat o serie de avize pentru ca lucrările la patru hidrocentrale din țară să continue.
În ședința coaliției de marți, Partidul Social Democrat a anunțat că deputații partidului nu vor vota moțiunea doar dacă Diana Buzoianu semnează avizul de mediu pentru hidrocentrala de la Pașcani.
Cu puțin timp înaintea votului, PSD decide într-o ședință dacă deputații vor vota sau nu moțiunea simplă depusă de AUR, conform surselor HotNews.
Ce îi reproșează AUR ministrei Mediului, Diana Buzoianu
Moțiunea depusă săptămâna trecută de AUR la Camera Deputaților este intitulată „Stabilirea securităţii energetice a României prin politici de mediu ce obstrucţionează punerea în funcţiune a hidrocentralelor începute înainte de 1989” și este semnată de 50 de deputați din grupul AUR. Ei cer „un calendar executoriu, cu termene și responsabilități clare, pentru avize, reluarea lucrărilor și punerea în funcțiune a acestor capacități”.
Deputații AUR acuză că înlocuirea hidrocentralelor cu parcuri fotovoltaice echivalează cu sabotajul intereselor naționale.
„A afirma că hidrocentralele nu mai sunt rentabile si că pot fi înlocuite pur și simplu cu parcuri fotovoltaice înseamnă să contrazici toți specialiștii din domeniu și să transmiți un mesaj politic clar: descurajarea punerii în funcțiune a acestor obiective strategice. Este o abordare care echivalează cu sabotajul intereselor naționale”, arată textul moțiunii.
Ei o critică pe Diana Buzoianu și susțin că dovedește că nu își cunoaște domeniul pe care îl coordonează, ceea ce ar duce la „perpetuarea haosului din sistem”.
„Doamna ministru Diana Buzoianu nu a dovedit doar necunoaștere gravă a domeniului pe care îl coordonează, ci și lipsă de responsabilitate față de interesele României. Blocarea hidrocentralelor înseamnă blocarea securității energetice, perpetuarea haosului din sistem și expunerea țării noastre la dependență și la prețuri impuse din exterior”, acuză deputații AUR.
