Sari direct la conținut

Motiunea unui repetent plictisit: argumente, manipulari si caraghioslacuri

HotNews.ro
Cseke Attila, ministrul Sanatatii, Foto: Agerpres
Cseke Attila, ministrul Sanatatii, Foto: Agerpres

Sa afli ca partidele din opozitie sunt la fel de incompetente precum cele de la guvernare. Iata un adevarat prilej de disperare intr-o zi tomnateca de mai, in care deputatii social-democrati (alaturi de cei liberali) isi sustin motiunea simpla pe sanatate impotriva guvernului Boc. Felul in care politicile medicale sunt generate si aplicate in Romania nu e deloc greu de criticat. Incoerenta, gafele si dezinformarea sunt frecvent intalnite, dar din pacate acelasi lucru se poate spune si despre textul acestei motiuni, parca scrisa pe genunchii unui repetent plictisit.

Surprinzator este ca in textul motiunii nu este mentionat nici macar o singura data numele ministrului Sanatatii, Cseke Attila. Acesta este ignorat cu desavarsire de autori, care isi indreapta tirul spre Traian Basescu, Emil Boc si Elena Udrea (legatura dintre Udrea si sistemul medical nu este lamurita). In cele cateva pagini intalnim critici juste, dar sustinute cu argumente proaste, manipulari bazate pe informatii false si chiar cateva caraghioslacuri.

TINTELE RATATE DE USL

De exemplu, se afirma ca bugetul alocat asistentei medicale primare este de 7.1%. In realitate, procentul este mai mic (6.1%), autorii gresind chiar in favoarea adversarilor lor politici. Se sustine apoi ca „in trei ani s-au redus peste 55 de procente din finantarea medicinei primare”. Fals. In realitate scaderea este de 27 de procente*, dar in termeni reali cheltuielile cu medicina primara sunt duble in 2010 fata de 2006. Nu e niciun secret ca 2008 este anul in care

documente

Motiunea simpla pe Sanatate 09 Mai 2011

(9 Mai 2011) PDF, 785KB

medicii de familie au fost cel mai bine finantati in ultimul deceniu iar de atunci, odata cu criza, finantarea a intrat in declin fara sa scada insa la nivelul din 2006. Social-democratii au tintit pe langa, caci adevarata problema aici este subfinantarea sistemului medical in ansamblu. Ca a fost condus de Nastase, Tariceanu sau Boc, guvernul a ignorat sanatatea populatiei alocand un procent extrem de mic din buget pentru sistemul medical. Iar procentele din buget nu fluctueaza in functie de criza. E pur si simplu o atitudine batjocoritoare intalnita de-a lungul si de-a latul intregii clase politice.

Motivand ca bugetul propriu al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) nu include contravaloarea serviciilor acordate contribuabilor, intretinerii sistemului informatic (SIUI) sau emiterii cardurilor electronice, motiunea social-democrata propune introducerea unui buget de austeritate pentru CNAS. Tinta ratata din nou. Bugetul actual al CNAS include sume alocate intretinerii sistemelor informatice si, in plus, s-au efectuat deja unele reduceri, sporurile si fondul de premii acordat salariatilor fiind redus la zero. Mai interesant ar fi fost ca motiunea sa acuze discrepanta uriasa dintre salariile medicilor si cele ale unor directori din CNAS (care variaza intre 1000 si 1800 de euro pe luna)**. Dar o astfel de critica ar putea deveni un bumerang in viitor, caci unii dintre semnatarii motiunii de astazi spera sa fie directorii de maine.

CUM SE AUTO-CONTRAZIC AUTORII MOTIUNII

Daca prima jumatate a textului motiunii s-a inspirat copios din revendicarile asociatiilor medicilor de familie (nu poate fi intalnita nici macar o singura idee originala), cea de-a doua parte este dedicata subiectului inchiderii spitalelor. „Este limpede si usor de inteles ca un pacient care era tratat in spitalul A cu un cost X va fi de acum tratat in spitalul B la cel putin acelasi cost X plus costul transportului cu salvarea”: acesta este argumentul ridicol si „limpede” folosit impotriva inchiderii spitalelor mici. Este complet ignorat faptul ca astfel de spitale nu puteau oferi asistenta de urgenta in lipsa medicilor de specialitate si a unor dotari adecvate.

O noua formulare „limpede” ne atrage atentia ca „dupa anumite opinii ori statistice primare, Romania are sau nu (sic, n.r.) un excedent de paturi la 100 000 locuitori, dar nicio statistica a Guvernului nu face diferenta intre paturile de acuti si cele de cronici. Trebuie spus raspicat: nu exista in Romania spitale dedicate tratamentului pacientilor cronici”. La fel de raspicat trebuie spus ca existenta unor astfel de spitale nu este un standard in Europa, variatiile fiind mari in functie de specificul tarii. In plus, numarul de paturi pentru bolnavi cronici in Romania este al saselea ca marime in UE, in tari precum Germania, Marea Britanie sau Norvegia paturile de cronici lipsind cu desavarsire***. Dar cui ii mai pasa de nuante si date atunci cand totul este atat „de limpede si usor de inteles”.

Ca autorii motiunii sunt atat deputati liberali cat si socialisti se poate observa din contradictiile prezente. In privinta tratamentului bolnavilor de tuberculoza se afirma ca „singura modalitate de tratament a acestora va fi in continuarea (sic, n.r.) internarea in sanatorii, unde se asigura tratament sub supraveghere si cazare si hrana, special pacientilor care sunt din zona defavorizata a societatii romanesti”. Cu alte cuvinte, un adapost social camuflat in sanatoriu. Mai jos, aceeasi motiune constata bombastic ca „in Romania, toata lumea face protectie sociala, inclusiv Ministerul Sanatatii, consecinta fiind risipa de resurse materiale si umane, ceea ce inseamna costuri prea mari ale asistentei sanitare”. Domnilor, hotarati-va totusi ce doriti: spitale sau adaposturi pentru saraci?

GRESELILE UNORA NU SCUZA INCOMPETENTA CELORLALTI

Dar pe langa toata aceasta inflatie de greseli si dezinformari, motiunea reia marile gafe facute de actualul guvern Boc in privinta reformei medicale:

  • inchiderea spitalelor s-a facut in lipsa unei documentari si argumentari serioase, inducand senzatia unei actiuni neprofesioniste;
  • adancimea conflictului dintre medicii de familie si autoritati este impardonabila, efectul fiind un Contract Cadru prelungit 6 luni peste termenul permis legal;
  • exodul medicilor continua, Romania fiind intr-o situatie grava inca din 2008, ministrii Nicolaescu, Bazac si Cseke ignorand rand pe rand problema.

Din cauza acestui lant de erori, reforma sistemului medical, altfel necesara si bazata pe niste principii corecte, a devenit contestabila si aureolata de precaritate. Intentii dezirabile au fost (si inca sunt) subminate de incompetenta, prostie si coruptie. Acest ultim cuvant, coruptie, lipseste complet din textul motiunii social-democrate si este doar o vorba goala pe buzele guvernantilor. Atat Ministerul Sanatatii cat si Casa Nationala de Sanatate vorbesc despre coruptia din sistemul medical (un secret al lui Polichinelle de altfel), dar hotii nu sunt identificati. Acesta este punctul in care se unesc atat semnatarii motiunii cat si cei impotriva carora aceasta este indreptata.

Note:

* Raportul SAR „Criza si reforma in sistemul de sanatate”, decembrie 2010

** Site-ul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate www.cnas.ro

*** Raportul OECD „Health Glance 2010”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro