Sari direct la conținut

Motivarea deciziei CCR pentru anularea alegerilor prezidențiale: „Alegătorii au fost dezinformați” / Procesul electoral a fost viciat. Au fost încălcări ale legislației care au distorsionat caracterul liber și corect al votului cetățenilor

HotNews.ro
Motivarea deciziei CCR pentru anularea alegerilor prezidențiale: „Alegătorii au fost dezinformați” / Procesul electoral a fost viciat. Au fost  încălcări ale legislației care au distorsionat caracterul liber și corect al votului cetățenilor

„Caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin faptul că alegătorii au fost dezinformați prin intermediul unei campanii electorale în cadrul căreia unul dintre candidați a beneficiat de o promovare agresivă”, se arată în motivarea deciziei fără precedent a Curții Constituționale (CCR) de anulare a alegerilor prezidențiale. CCR mai arată că „a fost afectat caracterul transparent și echitabil al campaniei electorale și au fost nesocotite reglementările legale referitoare la finanțarea acesteia”.

În documentul prin care își argumentează decizia de anulare a alegerilor prezidențiale, judecătorii CCR spun că, după declasificarea documentelor prezentate în ședința CSAT, au constatat că procesul electoral „a fost viciat pe toată durata desfășurării lui”, iar „toate aceste aspecte au avut un efect convergent de desconsiderare a principiilor esențiale ale alegerilor democratice”.

Conform motivării CCR, „caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin faptul că alegătorii au fost dezinformați prin intermediul unei campanii electorale în cadrul căreia unul dintre candidați a beneficiat de o promovare agresivă, derulată cu eludarea legislației naționale în domeniul electoral și prin exploatarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social-media”.

„A fost afectată egalitatea de șanse a competitorilor electorali, ceea ce reflectă o alterare a însuși dreptului de a fi ales”

În motivarea publicată vineri seară, CCR arată că „,manipularea votului a fost cu atât mai evidentă cu cât materialele electorale de promovare a unui candidat nu au purtat însemnele specifice publicității electorale”. În plus, candidatul a beneficiat și de un tratament preferențial pe platformele de social-media, ceea ce a avut ca efect denaturarea manifestării de voință a alegătorilor, consideră CCR.

De asemenea, potrivit Curții, „egalitatea şanselor trebuie garantată tuturor candidaţilor şi partidelor şi trebuie să stimuleze statul să adopte o atitudine obiectivă și imparţială faţă de ei şi să aplice aceeaşi legislaţie în mod echitabil tuturor”. Totodată, „egalitatea de șanse trebuie evaluată și prin prisma comportamentului electoral al competitorilor, în privința utilizării rețelelor sociale, a noilor tehnologii, a sistemelor de inteligență artificială și a finanțării campaniei electorale”, mai spune CCR.

„Curtea reține că a fost afectată egalitatea de șanse a competitorilor electorali, ceea ce reflectă o alterare a însuși dreptului de a fi ales. Neregularitățile din campania electorală s-au răsfrânt asupra competitorilor electorali, din moment ce au creat o inegalitate vădită între candidatul care a manipulat tehnologiile digitale și ceilalți candidați participanți în procesul electiv.

Astfel, expunerea semnificativă a unui candidat a condus la reducerea direct proporțională a expunerii în media online a celorlalți candidați în procesul electoral. Or, utilizarea tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale, atât de către candidați ori competitori electorali, cât și de către partide politice, susținători ori simpatizanții lor trebuie să fie transparentă pentru a garanta integritatea și imparțialitatea alegerilor.

În caz contrar, alegătorii sunt împiedicați să-și formeze o opinie despre candidați și alternativele electorale sau pot fi induși în eroare cu privire la identitatea și calitatea candidatului ori procedurile de vot. Prin urmare, utilizarea într-un proces electoral de către competitorii electorali, inclusiv de către partidele politice, a unor asemenea practici învestește autoritățile publice competente, potrivit legii, să verifice, să constate și, după caz, să sancționeze astfel de conduite”, mai arată Curtea.

„Un candidat a încălcat legislația electorală referitoare la finanțarea campaniei”

Curtea mai arată că „un candidat a încălcat legislația electorală referitoare la finanțarea campaniei pentru alegerile prezidențiale”:

„Astfel, declarațiile depuse la Autoritatea Electorală Permanentă ale unuia dintre candidați referitoare la bugetul său de campanie, pe care l-a raportat ca fiind 0 lei, sunt în contradicție cu datele prezentate în „Notele de informare” ale Ministerului Afacerilor Interne – Direcția Generală de Protecție Internă și a Serviciului Român de Informații.

Or, este de notorietate că o campanie electorală presupune costuri și cheltuieli importante, iar situația analizată relevă o incongruență evidentă între amploarea campaniei desfășurate și inexistența asumată de candidat în privința cheltuielilor efectuate. A fost, astfel, încălcat principiul transparenței finanțării campaniei electorale, fiind induse suspiciuni cu privire corectitudinea desfășurării alegerilor”.

Trebuie exclusă ingerinţa unor entităţi statale sau non-statale

În motivarea deciziei sale, CCR arată că libertatea alegătorilor de a-şi forma o opinie presupune dreptul de a obţine informaţii corecte despre candidaţi, astfel că trebuie exclusă ingerinţa unor entităţi statale sau non-statale în realizarea unor campanii de propagandă sau dezinformare electorală.

„Publicitatea politică se poate transforma uneori într-un «vector de dezinformare, în special atunci când (…) nu îşi dezvăluie caracterul politic, provine de la sponsori din afara Uniunii sau face obiectul unor tehnici de vizare a unui public-ţintă sau de distribuire a materialului publicitar»”, potrivit documentului CCR.

„Pe cale de consecinţă, trebuie exclusă ingerinţa unor entităţi statale sau non-statale în realizarea unor campanii de propagandă sau dezinformare electorală”, preciează Curtea.

Procesul electoral se reia de la zero, începând cu depunerea de candidaturi

CCR concluzionează că „procesul electoral pentru alegerea președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată 8 pentru alegerea preşedintelui, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare“:

„Toate aceste aspecte presupun inclusiv constituirea unor noi birouri electorale, depunerea din nou de candidaturi care urmează a fi evaluate de noul Birou Electoral Central și derularea unei noi campanii electorale corecte și transparente, prin raportare la principiile și valorile constituționale“.

Klaus Iohannis rămâne în funcţie până când președintele nou ales depune jurământul

CCR mai spune că este aplicabil articolul din Constituţie potrivit căruia preşedintele în funcţie își exercită mandatul până la depunerea jurământului de către preşedintele nou ales: „Curtea, având în vedere complexitatea şi durata în timp a operaţiunilor electorale necesare ulterior pronunţării prezentei decizii, constată aplicabilitatea art.83 alin.(2) din Constituţie, potrivit căruia Preşedintele României în funcţie «exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou-ales»”.

Motivarea CRR de anulare a alegerilor prezidențiale poate fi citită integral mai jos:

Amintim că decizia de anulare a alegerilor prezidențiale a fost luată de Curtea Constituțională vineri, cu două zile înaintea turului doi, între Călin Georgescu și Elena Lasconi, și în plină votare în diaspora.

Hotărârea a fost luată în urma a patru sesizări făcute la CCR pentru anularea alegerilor, după ce Administrația Prezidențială a desecretizat documentele din CSAT. Rapoartele SRI vorbesc despre o operațiune pregătită din timp, în favoarea lui Călin Georgescu și care are ”modul de operare al unui actor statal”.

Primul tur fusese validat de CCR după o săptămână, după ce Curtea a cerut renumărarea tuturor celor peste 9,4 milioane de voturi.

INTERVIURILE HotNews.ro