Sari direct la conținut

Motociclistii rusi Lupii Noptii, sustinatori ai lui Putin, parodiati pe internet

HotNews.ro
Motociclistii rusi Lupii Noptii, sustinatori ai lui Putin, parodiati pe internet

Imaginea macho a clubului controversat de motociclisti rusi a fost compromisa in mediul online, dupa ce unul dintre acestia a mentionat intr-un interviu TV ca Lupii Noptii detin truse de cosmetica, conform BBC.

Imaginea lor era construită în jurul reputației lor ca susținători ai președintelui rus, fiind denumiți „Îngerii diavolului” (Hells’ Angels) ai lui Putin.

Zece motocicliști ruși, ce fac parte din clubul „Lupii de noapte”, au fost întorși de la granița dintre Polonia și Republica Belarus pe 24 aprilie. Aceștia doreau să treacă granița cu scopul de a ajunge la Berlin, pentru a sărbători cei 70 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Motocicliștii au stârnit comentarii amuzante după ce unul dintre ei a declarat într-un interviu, pentru un post TV rusesc, că polițiștii de frontieră au efectuat percheziții îndelungate în căutarea „fiecărui sac de șosete și machiaj, în toate lucrurile personale.”

Andrey Bobrovskiy, unul dintre membrii clubului de motocicliști „Lupii de noapte”, a folosit, cel mai probabil, un jargon în afirmația sa, când a rostit cuvântul rusesc „kosmetichka” – cuvânt care în limba engleză înseamnă „make-up bag”. Însă, indiferent ce a intenționat să afirme, ucrainenii au născocit glume și comentarii pe seama acestora, inclusiv meme-uri ce au devenit virale pe Twitter, Facebook și pe rețeaua socială rusească Vkontakte.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro