Mutare în războiul din USR: Conducerea partidului convocată de tabăra Barna decide desecretizarea ședințelor după alegerea lui Cioloș ca președinte. Există însă și câteva excepții
Biroul Național al USR, dominat și convocat de echipa lui Dan Barna a decis, duminică, în unanimitate publicarea pe platforma internă a partidului a înregistrării în care Dacian Cioloș a amenințat cu demisia. De asemenea, ar trebui desecretizate ședințele care au avut loc după alegerea lui Dacian Cioloș ca președinte, respectiv cele din octombrie până în prezent.
Potrivit deciziei Biroului Național însă nu vor fi publice ședințele care conțin excluderi, suspendări, strategie, negocieri, tactici politice.
„Membrii Biroului Național decid în unanimitate publicarea internă a tuturor înregistrărilor ședințelor care nu conțin excluderi, suspendări, tactici de negociere, strategie politică”, se arată în decizia conducerii USR.
În termen de 48 de ore, doi USR-iși vor trebui să „analizeze tematica ședințelor pentru a stabili ce fel de informații confidențiale nu vor fi publicate pentru a nu dăuna intereselor politice în extern”, se arată în decizia care precizează că desemnarea celor doi se va face luni.
O treime dintre membrii Biroului Naţional al USR au convocat şedinţa forului de conducere duminică, pentru a aproba publicarea înregistrării în care Dacian Cioloş a ameninţat cu demisia.
”Subsemnaţii, Cătălin Drulă, Dan Barna, Ionuţ Moşteanu, Vlad Botoş, Claudiu Năsui, Cristina Prună, Adrian Echert, Stelian Ion, Silviu Dehelean, Lucian Stanciu – Viziteu, Liviu Mălureau, Radu Miruta, Radu Panait şi Radu Mihaiu – în calitate de membri ai Biroului Naţional al USR, Convocăm, în baza art. 53 alin. 5 teza a II-a din Statutul USR, şedinţa Biroului Naţional pentru data de 06.02.2022 ora 12.00 prin Zoom”, a fost mesajul transmis membrilor Biroului Naţional al USR.
La rândul său, preşedintele USR, Dacian Cioloș a transmis un mesaj colegilor, pe grupurile interne, în care a explicat că nu se opune demersului, chiar dacă acesta nu este statutar.