În apărarea profesiei de expert de politici publice

Experții din mai toate domeniile sunt destul de frustrați în timpurile acestea – pare că niciodată n-au fost respectați mai puțin și niciodată nu s-au băgat chiar așa tot soiul de nulități peste felia lor de competență forte. ”Democratizarea” libertății de expresie prin rețelele sociale, care face ca opinia specialistului să aibă mai puțină vizibilitate sau greutate în fața publicului decât opinia unui star de cinema, ziarist-vedetă, politician populist sau ”influencer” de Facebook, se arată zilele acestea teribil de periculoasă pentru bunul mers al societății – ba chiar pare să pună în pericol supraviețuirea civilizației noastre, așa cum am cunoscut-o până acum.

Când e vorba de pandemie, trebuie să dăm mai multă încredere epidemiologului și medicului decât actorului de teatru.

Când e vorba de fizică atomică, e mai important ce crede profesorul de fizică sau inginerul din sectorul nuclear decât influencer-ul cu cont de youtube.

Când e vorba de schimbări climatice, ne luăm după ce zice comunitatea oamenilor de știință din domeniu, nu după Trump și nici după Greta.

Când vorbim de risc seismic, e mai important ce zice constructorul sau inginerul structurist decât agentul imobiliar sau amicul Ghiță care și-a construit casă la țară în regie proprie din ce-a muncit pe-afară.

Când mi se sparge o țeavă în casă, apelez la un instalator bun, nu la un stomatolog de excepție care se crede mare meșter.

La cum arată spațiul public de la noi în ultimii ani, în care toată lumea își dă cu părerea despre orice, de la antene 5G până la epidemie și încălzire globală, pare că e nevoie să repetăm din când în când aceste lucruri cu voce tare.

Acestea fiind zise, există însă o categorie de experți pe care mai nimeni de pe la noi nu-i ia de ”buni” sau cine știe ce legitimi – experții de politici publice. Din cauza asta, nu-s la căutare în România nici în administrație, nici în partide; sunt mai căutați pentru câte un comentariu de presă când se cer explicații pentru diversele crize ale zilei. În general, cam toți îi văd pe ”experții de politici publice” fie ca pe un soi de executanți profesioniști de gargară – așa îi văd mai ales experții din alte domenii, care au impresia că au dat peste niște impostori care vor să le ia pâinea de la gură; fie ca scriitori inofensivi de broșurele glossy pe diverse subiecte de zero substanță sau interes public; fie ca pe niște activiști enervanți de ONG care toacă nu se știe ce bani aiurea.

Așa că poate ar fi bine să lămurim odată chestiunea acestei profesiuni de neînțeles.

Un expert de politici publice nu se pricepe la altceva decât să-ți spună cum anume se ia o decizie publică. Cine sunt decidenții, ce alți actori influenți mai sunt, ce-i mână pe aceștia în luptă, cum poți să le schimbi părerea sau motivația punctuală pe care o au într-un moment anume; care sunt constrângerile unei decizii, că e vorba de timp, bani, oameni, puteri instituționale, acceptabilitate politică, grupuri de interese, legi, rușine – în rarele locuri și situații unde rușinea încă mai există. Un expert de politici publice care își bate capul pe un subiect îți poate explica de ce o instituție funcționează cu totul și cu totul altfel în practică decât scrie ”la lege” sau decât crezi tu că ar trebui să funcționeze după cum îi zice numele. Tot expertului în politici publice (deși aici e la concurență cu experții în științe politice) îi ies peri albi de fiecare dată când, la o bere, vine cineva cu ideea genială că o mare problemă pentru societate se rezolvă simplu, numai ”să se dea o lege”, sau cere un ”dictator bine-intenționat” care să ne scoată odată din mlaștină.

Ca să lămurim de ce experții de politici publice nu se calcă pe picioare și nu se bat pe teritoriu cu experții din alte domenii:

Un epidemiolog îți poate spune: vaccinul e soluția, avem nevoie de X% vaccinați ca să scăpăm de epidemie. Fără un expert de politici publice, un epidemiolog nu va înțelege în veci cum naiba poate rata cineva atât de spectaculos o campanie de vaccinare cum s-a întâmplat la noi și cum pot oamenii să moară pe capete cu vaccinul gratuit lângă ei.

Un expert în chestiunea riscului seismic vede că o parte din clădirile orașului ar pica la un cutremur, dar pur și simplu nu poate concepe că vine cutremurul și aterizăm direct într-o criză umanitară de lumea a treia. Cum așa, soluția tehnică e clară – trebuie consolidate clădirile. Cum ar putea să nu se consolideze, ce, nu suntem normali la cap? Expertul de politici publice poate lămuri cum se ajunge totuși aici și cum deseori e mai probabil să se ajungă aici decât la o soluție rațională și decentă. Asta, deși și-ar dori din tot sufletul să-și folosească abilitățile înainte să se întâmple dezastrul, că nu-i cine știe ce satisfacție profesională să spui călare pe ruine ”ți-am zis eu”.

Un energetician poate spune care e soluția tehnică pentru sistemul energetic național sau care e varianta optimă tehnic de încălzire pentru București. Fără un expert de politici publice, energeticianul – care știe că blackout-ul nu e o fatalitate divină, ci e perfect evitabil de specialiști – nu va vedea blackout-ul venind. Cum, așa ceva nu se poate întâmpla! Nu poate pricepe cum ar fi posibil ca sistemul de termoficare din București să crape – așa ceva nu există, am rămâne și fără curent! Exact. Dar asta nu înseamnă că nu vom ajunge totuși aici, în ciuda a ce cred experții energeticieni, iar asta nu e din cauză că cineva ne vrea răul în mod intenționat, ci din cauza modului în care se iau deciziile. Șoc și groază, decidenții nu aleg mereu soluția corectă, cea pe care expertul tehnic o consideră atât de evidentă pentru oricine nu-i prost. Dar hei, trăim cu toții împreună în țara asta de suficient de multă vreme. Vi se pare că până acum deciziile s-au luat în mod obișnuit așa, rațional-colectiv, bazat pe soluțiile ideale, acordându-se tot respectul pentru opinia experților tehnici? V-ați pus întrebarea, de exemplu, de ce toți experții în termoficare susțin termoficarea, dar consumatorii – fără să fie toți iraționali, dimpotrivă – vor centrală individuală? Diferența între a vedea lucrurile acestea și a încerca să le influențăm, pe de o parte, și a refuza pur și simplu să le vedem, pe de altă parte, se cheamă gândire magică; râdem de ea când o vedem la alții și ne uităm precum căprioara-n faruri când dezastrul ni se întâmplă nouă. Există o știință care se ocupă cu dilemele de acțiune colectivă, o știință care se uită la instituții (ca norme de comportament, formale și informale), o știință care se uită la decizii raționale, o știință care explică de ce deciziile în organizații nu se iau tocmai rațional, ci pe bâjbâite, o altă știință care explică de ce nici luați individual nu suntem chiar atât de raționali pe cât credem, chiar și atunci când nu suntem tâmpiți în rest.

E adevărat, politicile publice nu-s știință exactă, nu-s chimie, matematică sau fizică; științele sociale în general sunt ramura aia mai oropsită a familiei de care se rușinează toți la masa de Crăciun. Noi, experții în politici publice, știm asta, ba chiar ne ajută uneori să avem mai multă smerenie intelectuală decât alții – tocmai din cauză că suntem mereu conștienți de limitele cunoașterii noastre și trebuie să reconsiderăm în permanență ce știm la un moment dat. Știm că soluțiile practice înseamnă compromisuri. Știm că nu noi avem soluția tehnică optimă a unei probleme, ci expertul tehnic – pe care noi îl putem ajuta să și-o vadă pusă în aplicare, dacă găsim împreună pârghiile prin care îi putem convinge pe decidenți să ia decizia care ar însemna aplicarea acelei soluții. Putem – deși jumătățile de măsură nu ne plac nici nouă – să găsim împreună cu experții tehnici o soluție suboptimă, dar fezabilă în condițiile date și cu rezultate cât de cât satisfăcătoare – se cheamă soluția ”satisficientă”. Dar ca să facem lucrurile astea, avem totuși și noi o școală serioasă în spate și niște ani de experiență profesională, nu faci expert în politici publice din cineva venit chiar de pe gârlă. Vă vine greu să credeți, dar meseria asta chiar există pe afară, chiar dacă la noi nu-i lesne de găsit printre codurile de clasificare ocupațională gândite prin 1984.

Una din frustrările mele mai vechi legate de funcționarea partidelor politice (și vorbesc aici de reformiști bine intenționați, adică USRPLUS, că în rest n-are sens) e tocmai legată de neglijarea totală a politicilor publice în favoarea ”politicii”. Ce anume face partidele, în general, să fie aproape complet incapabile de a-și formula rapid, coerent și aplicat niște poziții publice pe orice subiect, transporturi, energie, sănătate, educație, agricultură, ce doriți Dvs.? După părerea mea, tocmai absența experților de politici publice care să pună cap la cap măsurile pe care ar intenționa partidul să le adopte dacă ajunge – așa cum speră – la guvernare. Partidul, în materie de viziune politică, are într-adevăr o ideologie – liberală, socialistă, conservatoare, ce-o vrea el, adică are un set general de valori care-i grupează pe oameni laolaltă și ghidează în mare niște linii posibile de acțiune, măcar declarativ, de pildă, mai mult stat vs mai mult privat. Dar dincolo de asta, măsurile concrete, ce fac cu bugetul pe care îl am, cu actorii care sunt cei care sunt, cu interesele divergente ale producătorilor, consumatorilor, contribuabililor șamd, pachetul coerent de măsuri în lumea aia reală de dincolo de ușă – acceptabile în ideologia mare a partidului, de stânga sau de dreapta – trebuie scrise de experții în politici publice. Aceștia nu scriu ”soluții tehnice” din capul lor – se întâlnesc cu toată lumea, discută, se consultă, întreabă, mai întreabă o dată pe toată lumea pe fiecare măsură, pun în echilibru interesele legitime ale unora și altora, înțeleg ce interese sunt și ale cui, cine e pro și cine contra, ce interes e legitim și ce nu, fac și terapie cu fiecare-n parte dacă e cazul, ba află din timp să-i și spună din timp politicianului care va deveni ministru de care funcționar public să se ferească să nu-i rupă gâtul. Tocmai din acest motiv, în țările civilizate partidele serioase au think-tank-uri de experți în politici publice care fac programele și articulează ideile partidelor în măsuri și politici coerente.Citeste continuarea articolului pe Contributors.ro