Sari direct la conținut

În primul său discurs de campanie, Putin promite să facă din Rusia o putere „suverană şi autosuficientă”: „Nu putem renunța la suveranitate în schimbul câtorva cârnaţi”

HotNews.ro
Vladimir Putin, Foto: Mikhail Metzel / AP / Profimedia
Vladimir Putin, Foto: Mikhail Metzel / AP / Profimedia

Preşedintele rus Vladimir Putin a promis că va face din Rusia o „putere suverană”, în timpul unei alocuţiuni adresate duminică partidului de guvernământ, primul său discurs de campanie înainte de alegerile prezidenţiale din martie 2024, potrivit AFP și Agerpres.

„Rusia va fi o putere suverană şi autosuficientă, altfel nu va mai exista deloc”, a declarat Putin în faţa înalţilor oficiali ai partidului Rusia Unită reuniţi în congres pentru a-i susţine candidatura.

„Rusia nu poate, ca unele ţări, să renunţe la suveranitatea sa în schimbul câtorva cârnaţi şi să devină satelitul cuiva”, a spus el, într-o aparentă referire la Ucraina.

Acuzând Occidentul că urmăreşte „să obţină prăbuşirea economiei şi sferei sociale ruse”, el a cerut „forţelor patriotice” ale ţării să-şi unească eforturile în faţa „sarcinilor istorice” pe care le are Moscova.

„Împreună cu tot poporul rus, să apărăm suveranitatea, libertatea şi securitatea Rusiei, tot ceea ce ne este drag, istoria noastră, cultura noastră, valorile şi tradiţiile noastre”, a îndemnat liderul de la Kremlin.

„Noi înşine ne vom determina şi ne vom crea propriul viitor. Aceasta este viziunea globală a statului suveran, baza pentru o consolidare civilă autentică şi pentru a lucra împreună”, a mai punctat el, potrivit agențiilor ruse de presă.

Partidul îi promite că „va face totul” pentru a-l sprijini la prezidențiale

Vladimir Putin, a cărui ţară este vizată de o serie de sancţiuni occidentale şi care şi-a trimis soldaţii să atace Ucraina în 2022, şi-a anunţat săptămâna trecută intenţia de a candida pentru a cincea oară la alegerile prezidenţiale, care vor avea loc în martie 2024.

Realegerea sa este certă, orice opoziţie reală fiind eradicată metodic în Rusia în ultimii ani.

Şeful Rusiei Unite, fostul preşedinte Dmitri Medvedev, l-a asigurat duminică de faptul că partidul său „va face totul” pentru a sprijini candidatura lui Vladimir Putin.

El a salutat faptul că Rusia a fost „capabilă să reziste presiunii colosale” din partea Occidentului. „Răspunsul la acţiunile adversarilor noştri au fost rezistenţa şi unitatea societăţii ruse”, a spus el.

Potrivit fostului preşedinte, o victorie a lui Vladimir Putin în martie 2024 îi va permite „în sfârşit să se impună asupra forţelor care ameninţă securitatea şi suveranitatea” ţării.

Dmitri Medvedev: „Victoria lui Vladimir Vladimirovici Putin trebuie să fie absolut legitimă, legală şi absolut incontestabilă”

Congresul partidului Rusia Unită s-a încheiat duminică prin aprobarea, cu unanimitate, a susţinerii candidaturii lui Vladimir Putin la preşedinţie, relatează News.ro citând presa rusă.

Putin, în vârstă de 71 de ani, care se află la putere fie ca preşedinte, fie ca prim-ministru de peste două decenii, a anunţat că va candida pentru un nou mandat de şase ani în martie anul viitor, dar nu va candida din partea partidului de guvernământ Rusia Unită, chiar dacă are sprijinul total al acestuia, ci va candida independent.

Şeful partidului Rusia Unită este Dmitri Medvedev, fostul premier şi preşedinte al Rusiei cu care Putin a făcut schimb de funcţii la un moment dat, cât să poată schimba Constituţia şi să nu mai aibă limită la mandatele prezidenţiale. În prezent, Medvedev este vicepreşedintele Consiliului rus de Securitate şi una dintre cele mai radicale voci propagandistice ale Kremlinului.

„Partidul nostru trebuie să abordeze campania prezidenţială absolut pregătit şi consolidat. Trebuie să-i mobilizăm pe toţi activiştii, pe toţi susţinătorii pentru a preveni orice perturbări în cursul campaniei electorale, pentru a suprima orice încercări de a influenţa campania din exterior sau de a organiza provocări, de a răspândi informaţii false, dăunătoare sau de a perturba ordinea publică”, a declarat el la congres. „Victoria preşedintelui Vladimir Vladimirovici Putin, în calitate de candidat al nostru, trebuie să fie absolut legitimă, legală şi absolut incontestabilă”, a transmis Medvedev, sugerând că vocile critice vor fi înăbuşite.

De altfel, semnalul în acest sens fusese dat deja de Putin în discursul său, în care a reafirmat că scenariile unor revoluţii colorate sponsorizate de Occident – o nouă aluzie la Ucraina – nu vor fi tolerate.

Putin şi-a reluat acuzaţiile că elitele occidentale au sperat să dărâme economia rusă, sfera socială, precum şi sistemul politic şi de stat rusesc. „Ei au crezut şi cred că vor putea să semene tulburări interne în ţara noastră. Metodele unei astfel de destabilizări sunt binecunoscute şi au fost încercate de multe ori de către elitele occidentale în multe părţi ale lumii în timpul aşa-numitelor „lovituri de stat colorate”. Astfel de reţete nu au funcţionat şi, sunt sigur, nu vor funcţiona nici în relaţia cu Rusia”, a declarat Vladimir Putin. El a adăugat că „încercările de a perturba armonia interetnică, interreligioasă şi civilă sunt o trădare şi o crimă împotriva Rusiei”.

„Poporul Rusiei este cel care a fost şi va fi singura sursă de putere. Îi vom proteja dreptul suveran de a-şi alege viitorul de orice ingerinţă externă”, a subliniat preşedintele. „Statul rus va fi suveran şi, prin urmare, cu adevărat popular”, a conchis liderul de la Kremlin.

____

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro