Sari direct la conținut

Înalt emisar chinez: Nici Ucraina, nici Rusia nu au închis „ferm” ușa negocierilor

HotNews.ro
Înaltul emisar chinez Li Hui, în timpul întâlnirii cu Serghei Lavrov la Moscova, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Înaltul emisar chinez Li Hui, în timpul întâlnirii cu Serghei Lavrov la Moscova, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Trimisul special al Chinei pentru afaceri eurasiatice, Li Hui, a declarat vineri că, în opinia sa, nici Ucraina și nici Rusia nu au închis „ferm” ușa discuțiilor, în ciuda dificultăților de a demara negocierile în prezent, transmite Reuters,

În cadrul unei conferințe de presă pe tema turneului său european de luna trecută, Li a declarat că partea rusă a apreciat dorința și eforturile Chinei de a promova o soluționare pașnică a crizei din Ucraina.

În luna mai, Li a încheiat un turneu de 12 zile la Kiev, Varșovia, Paris, Berlin, Bruxelles și Moscova, în încercarea de a găsi o bază comună pentru o eventuală soluționare politică a războiului din Ucraina.

„Riscul de escaladare a războiului dintre Rusia și Ucraina este în continuare ridicat”, a declarat Li, adăugând că toate părțile trebuie să ia măsuri concrete pentru a „calma situația” și a asigura siguranța instalațiilor nucleare.

„Atâta timp cât acest lucru conduce la detensionarea situației, China este dispusă să facă orice”, a spus el.

Li, ambasador în Rusia din 2009 până în 2019, este cel mai înalt oficial chinez care a vizitat Ucraina după începutul invaziei ruse.

Turneul său s-a desfășurat înainte de așteptata contraofensivă ucraineană de recucerire a teritoriilor ocupate de Rusia.

Cu toate acestea, călătoria sa – una extrem de urmărită la nivel internațional – nu pare să fi dus la niciun progres diplomatic.

China are legături strânse cu Rusia, iar Beijingul nu a condamnat niciodată intervenția Rusiei și nici măcar nu a numit-o invazie. China spune că este o parte neutră în război.

Kremlinul a susținut că Rusia este deschisă la negocieri pentru a pune capăt conflictului.

Ucraina spune că trupele rusești trebuie să părăsească fiecare centimetru din teritoriul său, inclusiv cele patru regiuni „anexate” și peninsula Crimeea, pe care Moscova a „anexat-o” de la Ucraina în 2014, înainte de a putea fi discutat un plan de pace.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro