NATO reacționează după ce o nouă dronă a pătruns ilegal în spațiul României
NATO este pregătită „să răspundă oricărei potențiale amenințări, 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână”, a transmis alianța militară cu referire la incidentele cu drone din România, potrivit agenției EFE citată de Agerpres.
NATO face referire la incidentul din timpul nopții când o dronă a pătruns în spațiul aerian național, la aproximativ 13 kilometri est de municipiul Galați.
„Putem confirma că două avioane de vânătoare spaniole F-18 au decolat în timpul nopții pentru a monitoriza situația după detectarea de activitate aeriană în apropierea graniței României cu Ucraina. Aeronavele operau sub comanda NATO”, a declarat pentru EFE un oficial al alianței.
Cele două avioane F-18, desfășurate în România în cadrul misiunii NATO de Poliție aeriană consolidată, au decolat joi dimineață devreme, după ce Ministerul Apărării din România a activat o alertă la ora 2:23 (23:23 GMT) în urma detectării mai multor obiecte aeriene în apropierea graniței cu Ucraina.
„La ora 03:21, o dronă a pătruns în spațiul aerian național, la aproximativ 13 kilometri est de municipiul Galați. La ora 03:24, echipajul elicopterului IAR-330 SOCAT a raportat că ținta a căzut la aproximativ 4 kilometri nord-est de localitatea Grindu, județul Tulcea, într-o zonă nepopulată. Impactul cu solul al vehiculului aerian a fost urmat de un incendiu care s-a stins de la sine. Nu au fost raportate victime sau pagube materiale”, a informat joi MApN.
Dronă distrusă în Marea Neagră
Ulterior acestui incident, un avion de vânătoare românesc F-16 a distrus o dronă marină, joi, în Marea Neagră, în apropiere de platforma Neptun Deep. Drona marină era încărcată cu explozibil, potrivit ministrului Apărării.
„Drona marină a fost distrusă de Armata Română cu tunul de bord al unui avion F-16 românesc acum câteva momente, în zona platformei Neptun Deep din Marea Neagră”, a anunțat Miruță pe contul său de Facebook.
Aceasta este a cincea dronă care este distrusă în spațiul aerian al României sau în apele Mării Negre. Primele patru drone au fost aeriene.