Încă o aberație juridică a PSD: Parlamentul modifică hotărârea de Guvern privind starea de alertă ca să-și lase oamenii din teritoriu la butoanele spitalelor / Zegrean: E în afara logicii juridice toată povestea asta
Decizie fără precedent în ultimii 30 de ani. O hotărâre de Guvern, cea prin care se declară starea de alertă, este modificată printr-o hotărâre a Parlamentului. Totul a fost aranjat de PSD care a introdus mai întâi în legea stării de alertă un articol prin care și-a creat această posibilitate, iar apoi a modificat anexele hotărârii de Guvern în comisiile juridice. Motivul: menținerea la masa deciziei privind numirile în spitale a propriilor oameni.
„Este de neînțeles, este în afara logicii juridice toată povestea asta. Văd că ei scriu în lege ce vor ei, dar deasupra Parlamentului este cerul și Constituția și Constituția trebuie respectată și de către Parlament”, a declarat pentru HotNews.ro fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean.
Parlamentarii juriști au decis marți seară, în Comisiile de specialitate să amendeze măsurile luate de către Guvern privind aplicarea stării de alertă pe teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile.
Mai exact, la propunerea PSD s-au introdus două amendamente: unul care securizează posturile propriilor oameni numiți la conducerea spitalelor și al doilea care prevede obligativitatea Guvernului de a acorda măști pentru persoanele defavorizate. Astfel modificările vizează anexe care fac parte integrantă din Hotărârea de Guvern, ceea ce înseamnă că aceasta este modificată.
AMENDAMENTELE PSD:
- Autoritățile publice locale, pentru unitățile sanitare din subordinea lor, exercită atribuția de numire, suspendare și eliberare din funcție a persoanelor care ocupă funcții de conducere în cadrul acestor unități în condițiile legii.
- În spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 și 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020. Guvernul României prin Ministerul Sănătății va pune la dispoziția autorităților publice locale necesarul de măști de protecție pentru familiile și persoanele defavorizate de pe raza unităților administrativ – teritoriale respective.
Prin modificările aduse unei Hotărâri de Guvern Parlamentul își depășește competențele pe care le are. Potrivit Constituției Guvernul emite Hotărâri pentru aplicarea legilor. Hotărârile de Guvern pot fi atacate doar în instanța și nu pot fi amendate de Parlament (pentru că aplică legea).
Constituție art 108:
- (2) Hotararile se emit pentru organizarea executarii legilor.
- (4) Hotararile si ordonantele adoptate de Guvern se semneaza de primul-ministru, se contrasemneaza de ministrii care au obligatia punerii lor in executare si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. Nepublicarea atrage inexistenta hotararii sau a ordonantei.
De partea cealaltă, PSD susține că modificarea HG în cauză este posibilă, în baza legii cadru privind starea de alertă pe care chiar Parlamentul a făcut-o săptămâna trecută.
„Modificările la HG se pot face în baza Legii 55/2020 care prevede că măsurile se supun votului iar Parlamentul poate adopta, modifica sau respinge măsurile”, au explicat parlamentarii juriști ai PSD.
Legea 55/2020, privind introducerea starii de alertă prevede :
- ART 4
- (1) Starea de alerta se instituie de Guvern prin hotarare, la propunerea ministrului afacerilor interne, si nu poate depasi 30 de zile. Starea de alerta poate fi prelungita, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotarare a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne.
- (2) Starea de alerta se instituie pe intreg teritoriul tarii sau doar pe teritoriul unor unitati administrativ-teritoriale, dupa caz.
- (3) Cand starea de alerta se instituie pe cel putin jumatate din unitatile administrativ-teritoriale de pe teritoriul tarii, masura se supune incuviintarii Parlamentului. Parlamentul se pronunta in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, in termen de 5 zile de la data solicitarii de incuviintare. Daca Parlamentul respinge solicitarea de incuviintare, starea de alerta inceteaza de indata.
- (4) Parlamentul poate încuviința măsura adoptată de Guvern integral sau cu modificări
Zegrean: E neobișnuit ce se întâmplă
Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean spune că Parlamentul a creat un conflict juridic de natură constituțională prin înscrierea în lege a obligației Guvernului de a supune hotărârea spre aprobarea Parlamentului.
„Este un lucru neobișnuit ceea ce se întâmplă pentru că în Constituție este vorba de separarea puterilor în stat. Hotărârile se dau pentru executarea legilor. Este prima dată când se întâmplă că o HG să fie supusă aprobării Parlamentului. Nu este în regulă pentru că HG pot fi atacate în justiție și justiția poate să le anuleze. O hotărâre aprobată de Parlament nu știu cum va putea fi atacată în justiție pentru că un judecător nu poate anula actele Parlamentului.
Este de neînțeles, este în afara logicii juridice toată povestea asta. Văd că ei scriu în lege ce vor ei, dar deasupra Parlamentului este cerul și Constituția și Constituția trebuie respectată și de către Parlament. Ăsta e statul de drept și cel care emite legea o și respectă. Se creează un conflict juridic de natură constitutională între Parlament și Guvern iar conflictul a fost creat de Parlament prin înscrierea în lege a obligației Guvernului de a supune hotărârea spre aprobarea Parlamentului”, a explicat Zegrean pentru HotNews.ro
Parlamentul se reunește miercuri în ședință comună a celor două camere pentru a aproba starea de alertă pe teritoriul României și măsurile de prevenire a epidemiei de COVID 19.