Sari direct la conținut

Încă o amânare pentru achiziția corvetelor: Compania franceză a cerut încă o lună răgaz pentru un răspuns final dacă semnează sau nu contractul

HotNews.ro
Gowind 2500, Foto: Naval Group
Gowind 2500, Foto: Naval Group

Achiziția celor patru corvete multifuncționale și modernizarea celor două fregate ale României a fost din nou amânată, deși inițial MApN ar fi trebuit să tranșeze problema până la finalul lunii ianuarie. Potrivit ministrului Apărării, francezii de la Naval Group, cei declarați câștigători la licitație, au cerut încă o lună termen de gândire, după ce semnarea contractului și așa nu a fost posibilă anul trecut.

Într-un interviu acordat pentru Europa FM, ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu a spus că asocierea dintre constructorul francez Naval Group și Șantierul Naval a primit încă o lună termen de gândire pentru a se decide dacă semnează sau nu contractul cu statul român.

„Asocierea dintre Naval Group și șantierul naval Constanța a mai cerut un termen pentru un răspuns final în jur de o lună de zile. Suntem interesați cu toții ca acest contract să se realizeze, este vorba despre înzestrarea importantă pentru Forțele Navale Române și evident că le dăm voie să negocieze în continuare”, a declarat Dâncu.

Dâncu a mai precizat că statul român „trebuie să respecte suma licitației pe care asocierea dintre Naval Group și Șantierul naval Constanța a câștigat licitația.”

Amânarea oferită Naval Group vine după o serie de gesturi și declarații diplomatice din partea Franței, într-un moment în care MApN ar fi trebuit să tranșeze problema licitației și contractul pentru corvete.

Corvete pentru România – un contract care numai nu s-a mai semnat. De ce?

Deși au trecut deja mai bine de trei ani, Armata nu mai reușește să semneze contractul pentru achiziția a patru corvete noi construite în România și modernizarea celor două fregate Tip 22 din dotarea Forțelor Navale.

În 2019, după o licitație și așa mult lungită, MApN acorda contractul asocierii Naval Group – Șantierul Naval Constanța care a venit cu o ofertă de 1,2 miliarde de euro, cu doar 50 de milioane de euro în fața grupului Damen, care are în România două șantiere navale la Galați și Mangalia, șantiere unde produce nave pentru export, inclusiv militare.

  • Naval Group a oferit nava Gowind 2500 cu propulsie hibridă diesel-electrică CODLAD. În oferta de referință nava venea configurată cu soluții de înarmare europene cu rachete MBDA: rachete anti-aer VL Mica și rachete anti-navă Exocet. Preț ofertat: 1,2 miliarde de euro.
  • Damen a oferit corveta Sigma 10514 cu propulsie hibridă diesel-electrică CODOE cu soluții de înarmare americane: rachete anti-navă Harpoon de la Boeing, rachete de apărare anti-aeriană de la Raytheon, sonar de la General Dynamics și sistem tactic Thales. Preț ofertat (pe surse): 1,25 miliarde de euro.

Victoria Naval Group a fost surprinzătoare, mai ales prin prisma prețului considerat destul de mic în industrie, având în vedere că modelul Gowind este considerat nu doar foarte modern, ci și destul de scump. Asta mai ales în condițiile în care Naval Group nu deține un șantier naval în România, precum competitorii săi.

După ce prin instanțele de judecată au fost tranșate și respinse mai multe contestații ale Damen, MApN s-a văzut în 2021 în situația în care putea să semneze practic contractul cu Naval Group, însă compania franceză nu ar mai fi fost la fel de dispusă să parafeze înțelegerea.

Potrivit unor surse din piață consultate de HotNews.ro, prețul ofertat foarte strâns și fără marjă de manevră, creșterea prețurilor la materialele de construcție din ultimii ani, calendarul foarte strâns de livrare a navelor, obligația de a le construi pe toate în țară și clauzele contractuale foarte dure ar fi făcut ca semnarea contractului să nu mai aibă loc.

În plus, conform acelorași surse, și în interiorul asocierii Naval Group cu șantierul Naval Constanța ar fi apărut disensiuni în ceea ce privește realizarea investițiilor în șantierul de la Constanța pentru a putea fi demarată construcția de nave militare moderne.

Și în trecut au existat zvonuri multiple că un astfel de contract ar pune mari probleme logistice: de la tehnologizarea șantierului, la angajarea și profesionalizarea personalului necesar, totul în cadrul unui grafic extrem de strâns – prima navă livrată după trei ani de la semnarea contractului și toate cele patru în decurs de șapte ani.

Pe de altă parte, constructorul francez împreună cu Șantierul Naval Constanța au subliniat în repetate rânduri că nu există probleme privind capacitatea de producție și că șantierul este echipat și pregătit pentru transferul de tehnologie ca să construiască navele.

Despre miza achiziției corvetelor, pe larg aici:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro